Creşti sperând ca încă nu ai făcut marea descoperire, că poate încă nu ai aflat adevărul esenţial, soluţia perfectă a tuturor problemelor, comportamentul adecvat tuturor situaţiilor. Mereu îţi spui că mai ai timp... Chiar şi când vezi că totul devine pe zi ce trece tot mai îndoielnic, lucrurile devin iritante şi plictisitoare, tu tot speri că nu ai ajuns încă...unde trebuia, la miezul lucrurilor. Îţi spui că nu se poate să fie doar atât, totul trebuie să merite, să capete sens. Toţi te-au minţit?
Descoperi că totul e iluzoriu, că nimic nu are de fapt sens sau logică, lucrurile nu au o finalitate potrivită sau cea aşteptată, deznodământul este şi el în ceaţă. Îţi spui că poate sunt o sumedenie de lucruri grozave de care nu ai auzit încă, poate sunt ascunse...sigur faci tu ceva greşit.
Eşti prins într-un val de inerţie. Te mişti , te laşi purtat de vânt, de curent sau ce o mai fi. Constaţi că de fapt, nu ajungi vreodată undeva. Nu ai o traiectorie clară, din puctul A în punctul B. Evoluţie-regres. Dar te bucuri de ce este, de călătorie dacă poţi, încerci să înveţi...
Subconştientul meu are logica lui, nu neapărat uşor de înţeles. Uneori mă doare mintea. Fiecare persoană a crescut şi a fost educată într-un mediu cu reguli şi concepţii proprii de viaţă. Prin introspecţie, analizezi comportamentul celorlalţi, percepţiile tale, fiind şi o metodă de auto-observare a ta în raport cu ceilalţi.
Observ de exemplu că, sacrificiul şi compromisul stau la baza familiei în societate. O femeie care nu ştie să lupte pentru ce vrea în viaţă sau este în fiecare zi convinsă verbal sau fizic că nu este bună de nimic, că nu ştie diverse, nu va reuşi să se impună în vreun fel, respectul de sine fiind aproape inexistent, se va supune voinţei altora.
În România se pune foarte puţin accent pe descoperirea de sine sau pe dezvoltare personală, indiferent că eşti bărbat sau femeie. Femeile cu atât mai mult, ar trebui să-şi acorde timp să se cunoască şi să înveţe să fie ele însele înainte de a se arunca în relaţii serioase, mariaje. Să înveţe să iubească, să se iubească pentru ceea ce sunt, ştiu, sau au realizat, să înveţe să scape de prejudecăţi ce nu le lasă să fie fericite şi să-şi bucure sufletul. Ar fi mult mai multă bucurie în jur, mai mulţi oameni frumoşi, armonie, o conştientizare mai limpede a lucrurilor, responsabilizare. Când te umpli de viaţă dăruieşti mai mult. La fine, am trăi cu toţii mai bine.
Dacă eşti într-o relaţie nu înseamnă că trebuie să-ţi pierzi propria identitate, să te pliezi pe nevoile celuilalt, iar de cele personale să uiţi. Să fii preş nu-i de apreciat. La fel cum dacă te căsătoreşti nu înseamnă să renunţi la tine, să te transformi într-o femeie supusă bărbatului, ducând o viaţă anostă de casnică. Roboţi vii în aceeaşi casă, la aceeaşi masă. Să fii gelos şi posesiv nu dovedeşte nimic bun. Şi copiii mici sunt cu jucăriile lor. Scenariul poate fi diferit, totul depinde de alegerea fiecăruia...
Mă irită femeile care nu se străduiesc să îşi depăşească nici măcar un pic condiţia şi în schimb sunt gata mereu de atac şi critică. Fac întotdeauna pe victimele, se dau veşnic neînţelese şi neapreciate just. Au permanentă nevoie de atenţie şi confirmare. Sunt sătulă de femeile care au mereu impresia ca toată lumea are ceva cu ele!
Mă enervează femeile care au impresia că statutul de femeie măritată le rezolvă toate problemele existenţiale. Cerutul în căsătorie şi logodna mi se par aşa nişte clişee. Nişte chestii lipsite de temei, inutile. Un statut ar trebui să-l obţii prin forţe proprii, nu printr-o căsătorie. Astea-s alte probleme de mentalitate şi educaţie...
Mă irită nesimţirea şi nepăsarea şi femeile care stau cu ochii-n televizor urmărind tot felul de emisiuni sau seriale imbecile, şi nu citesc altceva decât cancanuri şi literatură chick-lit. Mă înfurie cele care se dau culte şi educate doar ca să impresioneze iar când deschid gura demonstrează contrariul. Mă enervează femeile care vorbesc doar ca să nu tacă...
M-am săturat de femeile care cred că le ştiu şi le-au văzut pe toate, care cred tot ce aud sau văd. Nu se justifică niciodată de ce "ele" se cred cele mai cele. Femei prefăcute şi pline de prejudecăţi imbecile.
Mi-aş dori ca în loc de a arăta cu degetul şi a împleti bârfa, să văd mai multe femei demne, cu preocupări ceva mai interesante. Femei cărora le place să citească, să afle, să fie curioase să descopere culturi şi oameni noi şi lucruri interesante ce le pot diversifica conversaţiile şi îmbogăţi bagajul cultural. Mi-as dori ca distractia la noi sa nu insemne multa bautura, gratare, replici obosite si buriceala.
Mi-as dori sa existe mai multi din cei care traiesc altfel, mi-as dori ca oamenii sa invete sa asculte mai atent, sa invete sa citeasca printre randuri si sa vada dincolo de suprafata. Sa stie ca dragostea poate fi bazata pe o prietenie sincera si de durata, ca se poate si altfel.
Mi-as dori sa existe mai multi din cei care traiesc altfel, mi-as dori ca oamenii sa invete sa asculte mai atent, sa invete sa citeasca printre randuri si sa vada dincolo de suprafata. Sa stie ca dragostea poate fi bazata pe o prietenie sincera si de durata, ca se poate si altfel.
Mi-ar plăcea să întâlnesc mai des femei care se respectă şi ştiu să aleagă ce e bine şi potrivit pentru ele. Îmi plac femeile care nu se bazează pe concepţia că viaţa de femeie e incredibil de grea şi presupune o serie de obligaţii, renunţări şi sacrificii, mai puţine bucurii şi momente pentru tine. Un dram de linişte şi răsfăţ. Mulţi nu vor înţelege că nu avem stăpân pe lumea asta, că avem o singură viaţă, un cumul de momente.
Ne cramponăm prea mult de "gura lumii" şi ne scăldăm în ipocrizie şi negare...
Imaginează-ţi că eşti într-o barcă şi se scufundă într-o apă cu rechini. Cum te salvezi?
Răspuns: Te opreşti din imaginat.
