Puterea
iubirii poate face miracole. Indiferent despre ce iubire e vorba. Fiecare ”te iubesc” și fiecare mângâiere este minunată. Fiecare gest înseamnă ceva. Dragostea
poate să facă minunată o viață pe care
alții ar crede-o monotonă sau cenușie. Suntem diferiți. Depinde ce simți tu că
e adevărat în inima ta și ce îți încântă sufletul. Iubirea ne ajută
se deschidem ochii și să vedem cu adevărat minunile naturii care ne înconjoară.
Trezește în noi emoții plăcute și calme și ne reamintește să ne bucurăm de
lucruri mici și să le apreciem.
Un
om echilibrat e un om fericit. Sau măcar împăcat cu sine. O persoană
echilibrată privește lucrurile la adevărata lor valoare. Ea nu-și minimalizează
și nici nu-și exagerează inutil emoțiile. Relațiile cu ceilalți sunt calme,
cumva dă și primește simpatie și prietenie. Genul ăsta de persoană încerc să
fiu. Și înclin să cred că liniștea și echilibrul se află în tine, în interiorul tău. Știu că nu există perfecțiune și că nu reacționăm întotdeauna cumpătat și
înțelept dar măcar să îmi învăț lecțiile de viață la timp și să nu mă lovesc de același
bolovan de ”n” ori.
Am
învățat că nu merită să dai importanță atacurilor pentru că de multe ori
izvorăsc dintr-o neînțelegere, din invidie sau pur și simplu dintr-o proastă
educație. Nu poți schimba oamenii sau mentalitățile lor. Nu e nevoie de
dramatizare ori lamentare inutilă care nu rezolvă conflictul creat.
E
sănătos să știi să te controlezi atunci când situația o cere. E lucru mare să
fii amabil și să-ți păstrezi demnitatea și calmul.
Mi-aș
dori să dau dovadă de mai mult tact uneori, recunosc. De multe ori trântesc
lucruri neplăcute în nas, ascunzându-mă sub pretextul sincerității. Când mă pun
în locul lor, văd altfel lucrurile dar na...nu gândesc mereu limpede. Sub scut
se ascunde sensibilitate de multe ori. Aș vrea să mă gândesc mai des și la
ceilalți și la faptul că le pot răni sentimentele. Aș evita multe neînțelegeri.
Mi-aș
dori ca atunci când vorbesc cu cineva, să fiu mai deschisă la minte și să-i
accept punctul de vedere fără să mă aprind sau să simt nevoia să îi demonstrez
că se înșeală. E clar că nu le știu pe toate și că mă pot înșela adesea. Și că dacă ascult pot afla lucruri noi și interesante. Vreau
să las omu să se exprime dar nu știu..nu-mi iese mereu. Aș vrea ca pe lângă
faptul că-l ascult cu adevărat, să nu judec și să nu mă apuc să dau sfaturi.
Doamne
și să încetez cu generalizările când mă aflu într-o particularitate și e vorba
doar de două persoane. Lucrurile diferă așa mult de la individ la individ.
Nu-mi înțeleg încăpățânarea asta în a compara cu ceea ce știu sau cu ce a fost
sau am trăit, văzut, simțit în trecut. Mă blochez în tipare, sabotez adesea
lucrurile și detest asta. Îmi plac începuturile dar la ce urmează după..nu mai
știu să reacționez. Chiar dau cu piciorul în găleată uneori.
Îmi
doresc să nu devin prea ”mimoză” sau prea pretențioasă. Nu mă caracterizează
asta. Nu știu ce mă apucă și de ce încerc uneori să pozez în ceva ce nu sunt. Vreau
să mă arăt așa cum sunt cu mai mult curaj și asumare. Și să rămân cu picioarele
pe Pământ.
Aș
vrea să nu mă mai las influențată de temerile celorlalți. My life is my life. Inima mea știe mai bine. Să nu accept ca gândurile negre sau pesimismul
altora, să îmi decidă viața și trăirile. Să nu mă opresc și să-mi urmez calea. Am ochii însetați de frumos și de toate lucrurile pe care le pot descoperi în lume. Am sufletul însetat de momente în natură. De conectare. Vreau să fac
lucrurile în modul în care decid eu că e bine pentru mine. Și să-mi păstrez
libertatea. Iar libertatea înseamnă pentru mine mereu altceva. La fiecare vârstă are o altă semnificație...
Libertatea
omului este partea divină din el.
