A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. (O. Paler)

luni, 23 noiembrie 2015

Pulbere de speranță...


Tot ceea ce-l face pe om să muncească și să se zbuciume se folosește de speranță.

Omului cotidian nu-i place să stea prea mult pe loc. Dimpotrivă, totul îl îndeamnă să facă ceva, orice, numai să nu stea și dacă se poate pe repede înainte. Poate că au dreptate cei care susțin că nu mai știm să iubim cu adevărat. Nepăsarea ne amorțește în simțiri...

Clădim relații pe care le transformăm în închisori și trăim împreună de parcă am fi legați la ochi. Întărim absurdul cu fiecare pas.

Supradoze de fericire și cădere în gol mă derutează enorm...

Porți cu tine un tablou ce ți s-a părut cândva perfect pictat și nu-i mai lași pe alții să te deseneze. Și nu știi ce te apucă. Vrei să protejezi rainbow splash-ul în culorile lui cele mai vii, și-l închizi într-un sertăraș al sufletului tău căci nu vrei să pățească nimic. Te lupți să-l imortalizezi în condiții perfecte și nu vrei să-l arăți la nimeni, trăiește în tine, în sufletul tău, îți contropește mintea dar timpul își spune cuvântul, intervine uitarea, nuanțele își schimbă forma, observi cum se șterge conturul și inima ți se strânge. Nu ai ce face. Sometimes we just have to let things go... Îți amintești iar că toate-s vremelnice și că fiecare își caută calea în viață și face ce știe mai bine la momentul respectiv.

Inima mea aspiră către mai mult și uneori parcă e în sevraj...

Îți dorești și tu ca fiecare, să colorezi o lume în culorile fanteziei tale și speri să alegi expresiile cele mai frumoase și să picuri soare în suflete...

Ce spun cuvintele atâta timp cât nu spun ceea ce simțim în interior?

Avem tendința să ne împotmolim, să dăm vina pe orice altceva decât pe adevărata problemă, cea care zace în adâncul sufletului nostru și ne roade. Uneori nu-i tocmai ușor să identifici problema și să recunoști lucruri, chiar și față de tine însuți. De multe ori, îngropăm în noi problemele adânc și ne mințim că suntem perfect în regulă, acoperind orice urmă care ne-ar putea da de gol.

Mă simt câteodată ca după o furtună. Mă simt de parcă mă pierd în iluzia nemărginirii mării, în peisajul fără formă fixă, în unduirea valurilor și parcă am senzația uneori că aceste valuri se prăbușesc peste capul meu. Și toate parcă mă trag în jos. Îmi fur timpul știu dar încă n-am învățat cum...

”Chiar și întâlnirile întâmplătoare sunt rezultatul karmei… Lucrurile din viață sunt predestinate de viețile noastre anterioare. Fiindcă, nici în cele mai neînsemnate evenimente nu există coincidențe.” (Haruki Murakami)