Întotdeauna am fost genul de fată care s-a lăsat purtată de val. Nu m-am întrebat niciodată unde mă va duce o relație sau ce înseamnă în viața mea. Pur și simplu, am făcut ce am simțit, nu m-am prea obosit să-mi pese. Grămada de posibilități se va revela oricum.
Dragostea adevărată, obsedantă, te înalță și te face să simți că zbori dar totodată îți arată gustul amărui al pierderii, durerea, suferința care te înebunește.
Atunci când vrem să credem ceva, asta facem. Nimic nu ne oprește. Dacă analiza prea mult lucrurile, o știa prea bine, va face greșeli. Dar prezența lui, se simte puternic, chiar și în absență.
Oricât ar fi de inteligenți și cu experiență, oamenii nu se pot debarasa de prejudecăți. Lucrurile pe care nu le spunem, ne apasă cel mai mult. Ne petrecem viața ascunzându-ne și devorând lumi.
Sunt lucrurile ceea ce credem noi că sunt?
Cât de mici suntem în marea schemă a vieții. E înfricoșător.
Unele lucruri nu se schimbă niciodată...Așa facem mereu. Avem momentele noastre împreună și apoi nimic. De ce mă face să mă simt așa de fiecare dată? Timpul își pierde orice valoare, totul dispare ca prin magie. De multe ori, lupt împotriva a tot ce mă atrage către el ca un magnet și-l denigrez cât pot de tare. Eforturi inutile, căci mă trezesc de unde am pornit, ba mai atașată. Nu vreau să mă mai las prinsă în jocul lui idiot, în ceața care-l învăluie, în nebunia care mă-nebunește. Turnul lui sacru fir-ar să fie. Nu mă pot abține niciodată, indiferent ce se întâmplă. E sfâșietor.
Și totuși, uite-mă aici, stau și îmi vin în minte toate dățile în care m-a făcut să zâmbesc și ne-am distrat teribil. Mi se face dor..ca de fiecare dată. Are el un mod aparte de a sărbători viața și dragostea. Omul meu preferat din tot universul. Un dinamism uimitor, o libertate sălbatică și cred că m-a contaminat și pe mine, fără să-mi dau seama. M-a făcut să-mi doresc lucruri. Altfel. La naiba, astea nu se uită. El e oceanul pentru mine, indiferent de câte ori îmi întoarce spatele. Ar trebui să știu să mă comport mai bine dar judecata mea devine îndoielnică când vine vorba de el. Mă face să simt că nu pot respira cum trebuie, că ceva îmi lipsește și restul nu e viață adevărată. El poate goni într-o singură clipă, tot frigul din mine. Niciodată nu pot sta supărată pe el, înțeleg, chiar dacă mă sperie uneori universul dinăuntrul lui, umbrele ce-l domină. Vesel, zâmbitor, jucăuș, așa imi doresc să fii mereu.
Felul cum mă face el să mă simt, doar asta am în minte. Las istoria să se repete ca o netoată, știu, dar aș lăsa-o iar și iar doar ca să mai am parte de tine încă unpic. Dacă asta este dragoste adevărată, atunci nu e altceva decât un joc crud și absurd, care mă demolează sistematic. Ce-mi pasă că nu meriți? Că totu-i în van și-mi aduci iar suferință? Inima îmi tresaltă și nu pot renunța. Mă farmecă de fiecare dată când e prin apropriere, e năluca mea hoinară, trăiesc intens și apoi, oricum se evaporă orice îmi propun inițial. Îmi arată ce magie au lucrurile simple și apoi dispare. Mă prăbușesc și mă ridic cum pot. Poate că ăsta e rolul lui. Să mă deschidă. După cum spunea cineva, toate lucrurile minunate sunt unpic ciobite, imperfecte.
Oamenii se schimbă, merg mai departe, uită și uneori tu nu mergi împreună cu ei. Asta-i viața.
