A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. (O. Paler)

marți, 14 mai 2013

Lumea...


E o nebunie ce se întâmplă de sărbători : toată agitaţia, tone de cumpărături, prea multă gălăgie, prea multe politeţuri false...toate se umflă extra (mai ales burţile) parcă stau să explodeze. Nu înţeleg de ce nu profităm de timpul liber ca să ne bucurăm de linişte, să ne regăsim şi să ne petrecem timpul cu cei dragi. Să facem ceva pentru sufletul nostru. Gospodine încuiate în bucătărie, curăţenia de Paşti (nebunie generală), de parcă faci curat numai de sărbători...femei gata să-şi dea sufletul, transpirate şi muncite ca să arate cât mai wow. Sărbătoarea mâncării...Tradiţii, convenţii...Iar mă întreb ce o fi în capul unora?

Sărbătorile pot fi groaznice. Credeţi-mă este greu să facem faţă consecinţelor sociale ale aparenţelor, e greu să facem faţă eşecurilor pe linie.

Suntem animale sociale – infernul sunt ceilalţi. Când încercăm să adunăm informaţii despre lumea înconjurătoare, tindem să ne lăsăm călăuziţi de structura noastră biologică şi atenţia ni se orientează cu mare uşurinţă spre senzaţional, diferit şi nu atât de mult asupra relevantului.

Favorizăm ceea ce este senzaţional şi foarte vizibil. Acest lucru afectează modul în care judecăm realitatea sau „eroii”.  Nu rămân mult în memoria şi atenţia noastră dacă nu ne furnizează rezultate vizibile, dacă nu aduc constant dovezi ale activităţii lor. Trăim iluzia propriilor percepţii. Unele adevăruri le apar numai copiilor – adulţii sunt prea prinşi în viaţa de zi cu zi, în detaliile practice şi trebuie să-şi facă griji cu privire la „problemele serioase”, şi sunt sceptici ori încăpăţânaţi, abandonează aceste adevăruri pentru chestiuni aparent mai relevante. Şi totuşi, poţi vedea multe lucruri dacă te uiţi pur şi simplu. Nu fiţi înguşti la minte.

Lumea este dizgraţios administrată şi nici măcar nu ştii cui să te plângi. Varsă-ţi inepţiile...cui? Oricum sunt robotizaţi, absenţi, tot mai surzi şi mai orbi. Taci şi înghiţi. Le ţii pentru tine. Tu şi dialogurile interioare, oricum cleveteala şi frustrarea nu ajută pe nimeni, nu schimbă nimic. Cum dai o replică mai acidă, cum faci o remarcă realist de răutăcioasă, cum dau bir cu fugiţii, se uită chiorâş şi îţi mai şi aruncă vini ascunse. De parcă ei ar fi făcuţi din alt aluat, desprinşi dintr-o altă realitate. Laşitate. Pură resemnare, pură negare. Asta e tot. Mergi mai departe. Te gândeşti că toate au un sfârşit şi fiecare e liber să creadă si să facă ce vrea. Îmi vine în minte vorba unui dramaturg suedez care spunea că îi dispreţuieşte pe cei care au câini, pentru că el crede că sunt nişte laşi, care nu au curajul să îi muşte ei singuri pe ceilalţi. :))

Preţuiesc enorm libertatea, independenţa însă ştiu că nu ai şanse de libertate totală, pentru că cenzura te domesticeşte, iar dacă te opui domesticirii la care societatea te supune..nu prea ai de ales de fapt, ai muri de foame, ai deveni pustnic iar noi suntem animale sociale, avem nevoie de entertain. Chiar dacă asta înseamnă oameni bombănitori, răi sau buni, oameni gata să-ţi frângă aripile fără menajamente, cu sau fără motiv : Nu visa! Fii cuminte! Crezi că e aşa simplu?! Poartă-te frumos! Nu ai nicio şansă! Nu e bine, nu e corect, nu e etic, nu e, nu e...Şezi blând în lesă! Ai aşteptări prea mari, eşti prea pretenţioasă, eşti prea , eşti prea...
Şi uite aşa, la fiecare pas, libertatea de exprimare îţi e făcută afiş, că nu mai ştii ce e real şi ce nu, ce e bine sau nu. În fine, ideea e că trebuie să te adaptezi, aşa cum atunci când şofezi, adaptezi maşina condiţiilor de vreme, dar totodată să îţi vezi de drumul tău, de visele tale. Nimeni pe lumea asta nu ştie mai bine ca tine ce îţi doreşti, de ce eşti capabil ori ce vrei de la viaţa ta. 

Revenind, să fim liberi cică...păi asta costă cam mult..costă slujbe, prietenii, costă renunţarea la carduri, la asigurare, la pensie şi mai ales renunţarea la până când moartea ne va despărţi. Şi binenţeles, anihilarea socială...out of system. Deci nu ne convine. Aşa că pentru fiecare compromis, pentru fiecare renunţare poţi găsi o alinare, un refugiu sau altceva...a sweet cake. La schimb. Speli puntea şi e din nou senin. Revii la ce îţi place. Apoi înapoi la ce trebuie. Uneori devii confuz, nici nu mai ştii ce te animă...Atâţia de ce te zăpăcesc..de ce, de ce, familia de ce? 

Atâtea poveşti derizorii..sau poate sunt eu prea analitică, prea mă agăţ de cauze pierdute, prea multe întrebări existenţiale. Inutilitate, miciime...o mare vrăjeală. Întorci spatele...apoi te întorci tu, stai că parcă...să trăieşti în prezent, sfatul veşnic, nimic altceva nu merită ţinut minte şi totuşi...caut să găsesc, caut să regăsesc, caut să trăiesc, caut să retrăiesc, caut să înţeleg, caut răspunsuri care nu mi-au fost date, caut clipele în care nu am ştiut să spun ce era esenţial, caut toate lucrurile neîncheiate, care nu au avut rămas bun, toate vorbele nespuse, toate inexplicabilităţile aparente. Şi mă trezesc iar captivă, în acelaşi scenariu prost, din care nu înţeleg mai nimic. Mă uit captivată de acelaşi film vechi, pe care l-am tot revăzut şi căruia îi ştiu deja finalul. O să mă întreb iar ce caut eu aici? Cine e străinul care mă aşteaptă, care era povestea? Când a apărut iar prăpastia uriaşă dintre noi? Lipseşte emoţia, lipseşte surpriza...

Non sens general...Chiar dacă concediez personajele, le înlocuiesc, chiar dacă schimb locul, chiar dacă încerc să pun lucrurile la locul lor, să aplic lecţiile învăţate...descopăr din nou că e acelaşi scenariu penibil, cu aceeaşi traiectorie, banala normalitate. Tone de discursuri, direcţii infinite, pledoarii, spuse toate de parcă ar conta pentru totdeauna. Păcăleală, spălare continuă a creierelor, aceeaşi teamă că nu mai e timp, tentative de prietenii, tentative de relaţii, tentative de bărbaţi ori femei, tentative de vieţi trăite armonios ...cursă contra cronometru. Ceva de genul : I am so busy being busy...

2 comentarii:

  1. Este adevarat ca traim intro lume falsa o lume de aparenta o lume intro contiunua alergare si pierdem esentialul vieti bucuria de a trai de a ne bucura de frumusetea naturi de pe aceasta frumoasa planeta care ne gazdueste si noi nu facem decat sa o distrugem nu suntem constienti ca suntem doar simpli pasageri care ne impunem reguli si tot felul de masti inutile

    RăspundețiȘtergere