Exista acel întuneric în noi pe care avem
impresia ca nimic nu-l poate alunga. Uneori îl negăm cu îndârjire, îl îngropăm prin muncă sau extenuare, facem tot ce e necesar să ne ținem ocupați. Însă...tot acolo e. Stă ascuns, îngropat în noi înșine.
Toate acele momente în care n-am spus ce aveam pe suflet, ce ne sâcâia, răspândesc întunericul. Pur și simplu, ne înecăm în noi înșine, chiar sub văzu tuturor.
Uneori, în acel cotlon întunecat, se retrag iubirile ca să moară. Și simțim asta dar ne ascundem. La bază stă mereu frica.
Sunt acele nopți însingurate și fără somn, zilele acelea în care umbli cu gândurile razna și ușa ta spre lume este închisă. Simți că nimeni nu te poate înțelege, nu ai chef de sfaturi înțelepte, nu ai răbdare.
Cred că înțelegem foarte puțin, iar din ce înțelegem mare parte e greșit. Poate că suntem prea orbi și plini de greșeli. Sau poate că asta e și ideea..să învățăm câte ceva.
Strădaniile noastre sunt mereu însoțite de speranță. M-am dezamăgit singură prin comportamentul meu și m-au dezamăgit și alții. Realitatea e cruntă, neîndurătoare, de cele mai multe ori. De aceea, inventăm povești. Ca să facem față.
Asta nu înseamnă că nu merită prețuită, studiată lumea. Lumea asta e îndeajuns de mare și frumoasă și dacă avem noroc și încăpățânare, putem chiar să ne bucurăm de viață. Ce nu putem ocoli, trebuie să răbdăm. Așa auzise undeva.
Dacă te complaci în tristețe, e ca o mlaștină...unde te uiți,vezi necazuri. Vederea devine tulbure dacă nu te stăpânești. Totuși, nu poți crede toate aiurelile.
Uneori nu vrem să le dezvăluim celorlalți prea mult despre noi înșine, ni se face frică că le-am putea pierde aprecierea, prietenia. Așa că ne abținem, ne ascundem în întuneric...
Dacă tai ceva mai adânc, începi să vezi lucruri mai întunecate. Care nu-ți plac deloc. Mai ales când oamenii trăiesc laolaltă, ies la iveală lucruri, apeși pe butoane. Depinde mult cum gestionezi lucrurile, câtă înțelegere ai, câtă dragoste. E și frumos și greu. Perfecțiunea e ceva doar de suprafață. Poate că problema este că suntem mai îndrăgostiți de dragoste decât de realitatea celuilalt. Și nu știu de ce dar rareori ne comunicăm unii altora, așteptările reale.
Și dacă nu va mai fi la fel, va fi altceva. Observă. Întotdeauna poate fi util.
Primăvara asta a fost o primăvară a întrebărilor, o reamintire bruscă a faptului ca viața ne scapă printre degete și nici nu ne dăm seama. Fericirea e mereu în altă parte, altfel, în timp ce pretindem că totul e în regulă. Ne pierdem în plăceri superficiale chiar dacă ne putem frânge oricând. În astfel de momente, realizezi ce relații toxice întreții, ce-ți lipsește și ce ai deja. Vezi viața dincolo de măști și de ce nu mai ai nevoie. Depinde de mine să îi dau culoare și veselie fiecărei zile, cum la fel depinde de mine să nu mă înec. Până uit iar. Dar un lucru știu sigur: dragostea de viață aduce mereu lumină, bucurie, calm. Iar asta schimbă totul.
