De ce nu ies lucrurile aşa cum ne dorim când ne dorim...

Pentru că oamenii sunt diferiţi, simt diferit, reacţionează diferit şi au aşteptări diferite...

Pentru că nici Roma nu s-a clădit peste noapte, totul necesită timp, răbdare, investiţie, trebuie pas cu pas, treaptă cu treaptă şi să nu te dai bătut indiferent de obstacole...

Pentru că se poate ajunge uşor la conflicte, de cele mai multe ori cauzate de orgolii prosteşti...

Pentru că intervin o sumedenie de schimbări pe parcurs, de adaptări de-a lungul drumului şi uneori simţi că te lupţi cu morile de vânt şi nimic nu merită şi îţi vine să laşi totul baltă.

Pentru că uneori ne pierdem entuziasmul, energia...

Pentru că sunt puţini oameni corecţi, oneşti, de încredere, puţini care chiar cred în tine şi în lucrurile pe care le faci...

Pentru că lucrurile cu adevărat importante nu se trâmbiţează, ci se trăiesc pur şi simplu...

Pentru că nimeni nu e de neînlocuit...

Pentru că avem aşteptări nerealiste...

Pentru că lumea nu se învârte în jurul tău ...

Pentru că nu e de ajuns să visezi, trebuie să faci să se întâmple, să munceşti...1% inspiraţie, 99% transpiraţie...

Pentru că uneori ne construim lumea în jurul altor oameni şi ne pierdem autonomia, adunăm oameni de calitate îndoielnică, profitori, trădători în jurul nostru...

Pentru că oamenii sunt actori foarte buni, una spun şi alta fac, una gândesc şi alta spun dar nu asta contează ci tu să înveţi detaşarea, să înveţi să-l iei pe fiecare om aşa cum e, cu bune cu rele, fără să te afecteze, fără să o iei personal, să spui ce gândeşti, ce simţi, ce vrei dincolo de tipare, de ce se cuvine.

Pentru că cu cât timpul trece, cu atât oamenii devin tot mai încărcati de greutăţile vieţii şi se lasă pradă tristeţii. Îşi încarcă sufletul cu frustrări şi dacă nimic nu mai este bun în viaţa lor, este normal ca nu mai au de unde să ofere bine. Însă, cred că stă în puterea fiecăruia să aleagă sa fie bun prin faptele sale şi să nu facă rău gratuit.

Pentru că nu toate lucrurile le poţi face singur, de cele mai multe ori ca lucrurile să se întâmple ai nevoie de alţi oameni. Pentru că mulţi dintre ei au creierele intoxicate cu poveşti idioate, pentru că unii nu se maturizează niciodată, pentru că pot fi foarte cruzi cu cei care îi contestă sau nu le aprobă comportamentul..

Pentru că pur şi simplu nu a fost să fie...chestiune de noroc, voinţă sau întâmplare. Şi alte câteva mii de de ce-uri sau pentru că, fiecare invocând motive personale bazate pe experienţe personale. Nu contează asta atât de mult, shit happens...puterea de a trece peste evenimente neprevăzute, situaţii, de a depăşi, a ierta, uita, capacitatea de adaptabilitate e mult mai importantă, la fel ca conştientizarea şi  bucuria prezentului. Important e să lupţi pentru ce îţi doreşti, să nu te opreşti, să crezi în visele tale în ciuda tuturor obstacolelor.

Personajul lui Tolstoi din Război şi Pace, Pierre, spunea că “omul este făcut pentru a fi fericit, fericirea este în el însusi, în satisfacerea trebuinţelor omeneşti şi toată nefericirea îi vine nu atât din lipsuri, cât din prea mult belşug”. Eu cred că singura modalitate prin care poţi dobândi adevărata fericire este să faci ceea ce îţi place, ceea ce te defineşte şi te pune în valoare ca şi fiinţă. Nimic, dar absolut nimic altceva nu este mai important decat ceea ce simţi în interior...

Printre rânduri...

Într-o asemenea lume nu este loc pentru sentimente care să dovedească faptul că suntem jalnici, frustraţi, neputincioşi…Proşti nu sunt ăia care cer ci ăia care dau, cum e cazul Biancăi D. care îşi vinde nunta pe la tv, pe o sumă frumoasă de bani, sau cei care se înjură de 2 ori, se despart, se împacă, fac circ şi se balăcăresc pe sume importante. Vedete din carton. Totul s-a transformat într-o telenovelă jalnică. Da asta e piaţa, asta se vinde, asta se cere.  

Când mă gândesc la poluarea mentală realizată prin mass-media îmi vine să mă mut în altă ţară. Dar orice pădure are şi uscăciuni. Jungla urbană. Cred că ar trebui să ne băgăm minţile în cap, noi românii, să mai lăsăm scandalurile şi critica.

Trăim vremuri grele, cu preocupări intelectuale aproape inexistente, cu non valori, cu romantism tehnologizat şi cu lipsuri acute…de toate. Românii pe lângă faptul că se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de esenţă, esenţial, am observat că foarte mulţi bani cheltuie pentru discuţii politice, speculaţii financiare, jocuri de noroc ori alte activităţi din care perspectiva îmbogăţirii pare rapidă şi sigură.  În realitate însă, prin astfel de afaceri se îmbogăţesc câteva mii, din banii câtorva milioane. 

Nu-i aşa că e adevărată zicala aia care spune că pe orbul cu ochi nu-i păcat să-l păcăleşti? Ne lipseşte pragmatismul multora dintre noi, ok fiecare e liber să facă ce îl taie capul, nu sunt în măsură să judec pe cineva, doar îmi exprim părerea, viziunea asupra lucrurilor.

O altă chestie care mă nedumereşte: nu avem bani, nu avem fonduri pentru mai nimic da e plin de catedrale, de mănăstiri impunătoare şi biserici la tot pasul. E full, mai mult decât ar fi necesar şi totuşi se construiesc întruna. Păi bine măi oameni buni, nu avem şcoli, cele care sunt esenţiale pentru viitor, nu investim în educaţie, învăţământ, nu investim pentru a crea locuri de muncă, apartamente pentru tineret, nu investim pentru spitale şi medicamente, pentru pensii sau alte nevoi dar în biserici pompăm bani întruna, ca să se lăfăie preoţii în lux, preoţi care n-au dat dovadă de înţelegere pentru necazurile românilor  şi vai ce credincioşi suntem. 

Mi se ridică părul în cap când mai aud pe vreuna că a cheltuit milioane de lei pe acatiste date la biserici sau pe nu ştiu ce slujbe, apoi se plângea că nu are bani, nu are noroc. Ok înţeleg că omul se agaţă de orice credinţă, orice speranţă când e disperat da chiar aşa nu ne folosim şi noi creierul, îl lăsăm să vegeteze? Ne-o facem cu mâna noastră, atâta falsitate, bătaie de joc, lipsă de interes, curiozitate sau logică e ceva de speriat.

E foarte important cum reacţionezi în clipe de restrişte, în momente de criză. Trebuie să înveţi cum să faci faţă furtunilor, să îţi controlezi ieşirile, căutând să fii cât mai diplomat, mai raţional. Să înveţi să te adaptezi situaţiei şi să nu faci o dramă din asta. Deşi sunt oameni şi oameni…unii se pierd cu firea alţii nu. Uneori trebuie să iei decizii rapide şi să ai curaj.

După cum spunea cineva: aflăm mai multe despre caracterul oamenilor într-o singură zi proastă decât în toate zilele bune la un loc. Conştientizează, simte prezentul, percepe realitatea, asta aş zice…asta face lumea mai interesantă până la urmă: să crezi în miracole şi în comori. Nu îţi pierde speranţa…

O nouă experienţă de iubire nu are nimic în comun cu experienţele trecute : e întotdeauna nouă. Nu poţi face ca iubirea să încremenească în timp, ea se transformă mereu. Chiar dacă vrei ca totul să rămână la fel, nici tu nici partenerul tău nu veţi rămâne ca atunci când v-aţi cunoscut. Iar tristeţea şi reproşurile nu servesc la nimic.  Nimeni nu pierde pe nimeni. Nu suntem ceea ce vor oamenii să fim. Poate doar o perioadă, apoi ceva se schimbă, uneori în rău alteori în bine, aşa e legea firii.

Până la urmă, nici trenul nu stă în gară o veşnicie, pleacă mai departe din punctul A în punctul B. Cred că pe lângă faptul că suntem marionete în mâinile lui Dumnezeu, fiecare cum îşi aşterne aşa doarme.

Farmec feminin...

Farmecul feminin sau magnetismul personalităţii feminine nu se naşte din forma exterioară, oricât de ispititoare ar fi acestea, ci din ce vine din interior, din echilibrul raţiune-sentimente, din modul de a arăta, de a se mişca, de a vorbi, de a se comporta. Un ambalaj frumos, o formă exterioară aproape perfectă, dacă nu e însoţită de raţiune şi setimente frumoase, vraja feminină încetează a mai fi umană, trecând în nivelul inferior, al instinctelor, de care doar bărbaţii brutali sunt interesaţi. 

Un bărbat adevărat caută mereu perechea lui ideală, care nu poate fi decât o femeie adevărată iar o femeie adevărată înseamnă mai mult decât a fi o femeie frumoasă... Atragem oameni care ne seamănă, ne oglindim în ceilalţi, iar dacă partenerul tău e superficial, snob sau cu alte astfel de trăsături înseamnă că nici tu nu eşti prea departe.

Am observat o chestie: evenimentele din viaţa noastră depind în mare măsură de starea noastră sufletească, atât în ce priveşte producerea lor cât şi percepţia intensităţii lor. Cu cât suntem mai bine dispuşi, cu atât ni se întâmplă lucruri bune, atragem evenimente fericite, percepem mai slab necazurile. Deci depinde de tine cum priveşti, cum  iei lucrurile, ce intensitate au, şi cum se răsfrâng asupra ta. Prin judecăţi, comunicăm cu noi înşine sau cu persoanele din jur, spunându-ne sau spunându-le adevăruri sau minciuni. Eu cred că atunci când spunem minciuni, ne amăgim, complicăm lucrurile, dezinformăm alte persoane, chiar dacă adevărul doare ori e deranjant e mai simplu să îl foloseşti decât să te încurci printre minciuni care fac rău.

De asemenea, cred că omul este o fiinţă extraordinară atunci când se dezvoltă frumos, când are idealuri, când luptă pentru visele sale şi e în armonie interior-exterior. Femeia, om complex ca şi bărbatul, nu poate fi apreciată dintr-o singură privire, deoarece posedă mii de însuşiri de personalitate pozitive şi negative, care nu se văd dar se manifestă şi în modul ei de gândire, vorbire, comportare. La prima vedere, remarcăm trăsăturile fiziologice care pot sau nu să corespundă baremurilor de frumuseţe din societate. 

Personalitatea nu cuprinde numai forma exterioară, care ne-ar putea induce în eroare, ci şi conţinutul psihic, concentrat în creier, prin care femeia gândeşte, imaginează, crează, iubeşte sau urăşte. Noţiunea de frumuseţe, pentru care suferă atâtea femei, variază de la o epocă la alta, de la un popor la altul şi desigur de la un om la altul. Aşa că: nu disperaţi niciodată dacă vi se pare că sunteţi urâte după canoanele societăţii în care trăiţi ! Întotdeauna se va găsi un bărbat care să vă aprecieze pentru ceea ce sunteţi cu adevărat!

Mai mulţi bărbaţi mi s-au plâns că femeia e o fiinţă înşelătoare, astfel că desconsiderarea şi dominarea ei prin forţă ar fi normale. Ideea că femeile nu sunt persoane sigure, că instabilitatea le caracterizează în tot ce simt, gândesc şi fac, e larg răspândită, la fel ca şi cea inoculată în subconştientul bărbaţilor că sunt superiori femeilor, că vor să se nască băieţi. DAR nu spun asta pentru că sunt femeie ci pentru că aşa e : nu e neapărat adevărat, e greşit şi incorect. Dragilor, nu toate femeile înşeală, nu toate femeile sunt curve, nu toate sunt în contradicţie cu spiritul bărbaţilor. Nu le puneţi pe toate în aceeaşi oală, sunt fiinţe care vă pot întregi psihic şi fizic. De ce înşeală, însă, unele? Păi din diferite motive..dacă sunteţi cinstit, imaginaţi-vă pentru câteva clipe că sunteţi dominat de o persoană mai puternică din punct de vedere fizic, care vă stabileşte reguli nedrepte, vă culpabilizează, vă terorizează, vă siluieşte, etc. Ce soluţie de ieşire din criză aveţi? Înşelăciunea! Folosirea inteligenţei şi a farmecelor feminine pentru a evita dominarea, terorizarea, brutalizarea, etc.  

Relaţia normală dintre un bărbat şi o femeie trebuie să fie dominată de cinste şi dreptate. Însă, sindromul de turmă şi gândirea limitată e la tot pasul. Aş spune ca un sfat pentru bărbaţi: până la proba contrarie, trataţi toate femeile cât se poate de corect. În mod normal, la un asemenea comportament, ele ar trebui să răspundă tot cu cinste şi corectitudine.

În altă ordine de idei, concepţiile de viaţă ale unei femei vor influenţa în mare măsură copiii, fiinţe nevinovate şi inocente. Dacă le veţi spune adevăruri, le veţi asigura o viaţă decentă, demnă de a fi trăită. Dacă veţi transmite către ei concepţii greşite, le veţi influenţa negativ vieţile şi condamnaţi şi o viitoare generaţie, formaţi greşit bărbatul de mâine. Şi totodată, concepţiile dumneavoastră de viaţă influenţează bărbatul cu care trăiţi, cu care trebuie să vă potriviţi personalităţile. Dacă nu ştiţi să vă alegeţi bărbatul cu care să vă înţelegeţi bine, veţi ajunge la divorţ sau veţi trăi greu. Lucru nedorit.

Revenind la farmecul feminin, ei bine el poate uimi, poate influenţa vieţi, traiectorii. Acest farmec feminin: un fel distins de a vorbi, un râs cristalin, un mers elegant…Seducţia implică ispită, influenţare şi atracţie…farmecul se poate transforma în vrajă şi magie, în carismă.

O persoana carismatică nu este neaparat frumoasă, dar are un eu puternic, care poate gestiona bine eventuale conflicte interioare şi are o imagine clară asupra realităţii. E capabilă să conducă prin puterea exemplului personal. Practic, charisma, dă greutate cuvintelor, te face să străluceşti, îţi permite chiar să le luminezi drumul celorlalţi. Farmec feminin prin independenţă, farmec printr-un simţ al umorului dezvoltat, prin naturaleţe şi inocenţa unui zâmbet. Oricum pe tema farmecului feminin se poate vorbi mult şi bine, e un subiect complex, o analiză subiectivă. Dar nu e asta ideea. Fiecare apreciază acest farmec în felul său.