Mă râcâie și mă cutremur din temelie
Emoțiile ținute în frâu mă copleșesc
Rămâne întrebarea în aer: îți va fi vreodată de ajuns pion nebun?
De câte ori vei arde și vei reface scrum?
Vocea pe fundal, încerc să mă calmez
Drama nu capătă proporții dacă eu n-o alimentez
Ard de nerăbdare și nu pot să maschez
Un singur om, o singură inimă
Voi scrie despre tine o viață întreagă se pare
Ca de fiecare dată, atâtea spaime și neliniști doar cu o atingere le liniștești
Atât de multe voiam să le cunosc
Dacă nu sunt alături de tine, nici măcar nu le prețuiesc
Învață-mă despre toate, te pot asculta oricât
Fă-mi unpic de loc atâta măcar cât să mă adun.
Ce ești tu omule de mereu mă răscolești?
Îmi spui că sunt la fel și că nu m-am schimbat deloc
Eu nu simt asta...
Mă simt bătrână și obosită așteptând...semne și răspunsuri ce nu mai vin
Mi-e dor de neștiință și de dulceața zorilor
Adevărul a rămas în ceață ca atunci când universul nostru părea infinit...
Oricât te-aș ocoli, oricât mă arunc din calea ta, tot n-ajung la sfârșit...
Ușa a stat deschisă, tu ai rămas tot indecis...
Poate că nu mai știu unde mă îndrept și în ciuda vremii ce te condamnă
Rămân sperând la un soare, în ploaia unui dor
Tratamentul meu rămâne zâmbetul tău
Și nu există dor mai mare și gol mai sfâșietor ca atunci când nu te aud...
Și dacă dragostea dispare, a mea de ce încă suspină?
Poate că nu am fost niciodată ce îți trebuia.. mi-am frânt inima și am creat doar dependență... dar cum să opresc asta? De cât timp mai are nevoie timpul? Toamna e iar aici, mai încerc încă o dată să nu mă scufund cu tot cu inima mea toantă...
