Se uita la el și i se păru că era foarte stăpân pe sine și cumva indiferent la tot și la toate, cu excepția propriilor dorințe. Făcea ceea ce vroia să facă și puțin îi păsa de restul. Poate că asta era.
Privirea lui se oprise asupra ei dar nu putu să citească nimic în ea. Îi stârni curiozitatea chipul lui calm, stăpânea parcă viața, timpul, lumea. E ceva aparte și straniu în modul cum se comportă, ceva foarte masculin și o hotărâre de nezdruncinat. Lângă el se simțea mai vie ca niciodată. Iar asta îl face să se deosebească complet de restul. Parcă totu-i vine natural, spune mereu ce trebuie să spună, face ce are nevoie să facă, mereu neobosit și entuziast. Ea își dorea mereu mai mult...timp cu el. Intensitate de fiecare dată. Sub privirea lui, ea era în afara spațiului, în afara timpului. Trecut, prezent, viitor, se topeau toate. O privea și ei i se făcea cald și bine sub privirea lui. El îi smulgea toate măștile, gesturile, cuvintele, zâmbetele. O golea cumva de toate și știa că-n toți e același vid, aceeași impostură. Ea ar fi vrut să încerce dar...
Îl place dar știe că omu ăsta e tare complex și are drumul lui, încăpățânările lui iar dorințele lor nu coincid decât rareori și atunci e ca un accident cosmic. A lăsat în urmă multe anotimpuri. Întuneric sau lumină...fie ce-o fi. Poate că așa e cel mai bine, habar n-are. Oricum prezentul e mai important și merită celebrat așa cum se cuvine.
Auzise undeva că atunci când iubești un bărbat, fie te enervează îngrozitor, fie te poartă în al nouălea cer. Când erau împreună se înțelegeau de minune. Imediat ce el pleca, devenea altcineva. Acel nemuritor și rece care n-are nevoie de nimeni și de nimic și pe care ea-l enervează. Reapăreau spinii.
Ei parcă mintea îi juca feste în ultimul timp și pur și simplu, nu mai avea nici răbdare nici înțelegere pentru el. Nu-l mai asculta și-l lăsa să se îndepărteze. Pentru că oricum tot ce avea erau incertitudini și clipe suspendate. Simțea frig în inimă. Hello darkness, my old friend.
Și clipa de față avea să se ofilească la fel ca celelalte, se vor pierde fiecare printre amintiri prăfuite și nici nu va mai conta. Stupid. El apărea și dispărea după cum îi tuna. Nicicând sau totdeauna? Chiar și gândurile mor, cuvintele dispar. Sau poate nu îi păsa suficient. Nimeni nu este așa cum credem noi, nu-i așa?
Zâmbete, flecăreli tandre și înțelegere simplă între oameni. Unde dispar lucrurile bune și cine le înghite lacom? Cine le aruncă în uitare și indiferență și după ce criterii?
Ea avea mereu curiozități și dorințe de astâmpărat. Sau poate că pur și simplu nu era una de-a lor, poate că de aia se simțea străină, adormită...
Ea privește cu curiozitate totul. Copacii, păsările, culorile cerului, animalele, marea, soarele, aromele, senzațiile, formele din jur, transformările, lumea întreagă. Năzuințele ei, neliniștile ei îndărătnice, dulceața unor clipe, mirajul altora. Câte îi stârnesc interesul chiar dacă totul e temporar și totul se stinge. Trebuie pur și simplu să simtă că trăiește, să simtă că lumea e mai mult decât o perindare de imagini fugitive. Mai mult decât trebuie. Să simtă focul ăla lăuntric. Sau poate că ea nu înțelege așa cum trebuie viața. Habar n-are. Căutarea libertății și diversității e sursa fericirii ei.
Încercăm să umplem cumva fiecare clipă a vieții noastre până când nu e prea târziu. Ce ne mai dăm peste cap tot timpul chiar și atunci când avem tot ce ne dorim, chiar sub nasul nostru. Poate că așa e natura umană. Sau poate că nu știm de fapt ce să facem cu noi înșine.
Oamenii se lasă roși de ambiție, roși de ură, de silă sau de ciudă, devin ființe slabe și trădătoare, e ușor să aluneci și să te folosești de scuze, ea îi observă și știe că nu vrea să fie așa. Poate că nu privește corect. Dar ea vrea să-și răspândească lumina interioară și să pună capul liniștită pe pernă. Fiecare își construiește viața după cum crede, simte. Jocul de-a existența.
Cum ar fi să ne putem închide într-un univers care chiar ne place? Ce înseamnă un om printre atâția oameni? Ce are de fapt importanță? Pentru fiecare, e altul răspunsul. Și totuși, care lucru merită o viață? Orice și-ar dori oamenii nu vor fi niciodată satisfăcuți.
It may not be easy to see
Because every time I open up, it hurts...
But I’m ready
I need to believe...
