Despre tine...

Între iubire și dispreț. Între pasiune și scârbă. Între tăcere și zgomot. Între zbucium și indiferență. Între șoptit și țipete.  Între atingeri, mângâieri și răceală. Între văpaia focului și frig pustiu. Între normal și neobișnuit. Între rațional și nebunie. Între natural și obligat. Între impuls și control. Mă învăț și mă dezvăț. În mine se dă mereu o luptă între toate ce mi le provoci. Mintea mea nu știe să trăiască în liniște, nu știe când să se oprească. Ceva din mine te-ar iubi, ceva te-ar devora (sau arunca la rechini). Dezacord total. Când să-mi ascult instinctul și când nu...

...e în stare să se joace, nu și-a pierdut inocența, e în stare să se mire, în stare să mă iubească pueril așa cum o fac copiii. El încă-mi vede fluturi în păr, el deschide ceva în mine și mă aduce înapoi...mă face să privesc lumea altfel,  cumva mă face pe mine să mă iubesc mai mult, căci mă văd prin ochii lui. E ca și cum m-aș vedea oglindindu-mă în el.

Ne mișcăm în același ritm al iubirii, ne cuprind aceleași temeri și neliniști, fugim împreună de clișee și de zidurile monotoniei. Noi îmbrățișăm pasional autenticitatea trăirilor, gândurilor, iubirilor. 

Și sper că mă aproprii de profunzimea ta, dincolo de capetele colorate și măștile frumos pictate pe care le afișăm fiecare în lume. Nu mă asemăn încă cu spiritul tău profund liber, cu toată dorința mea de a rupe brațele captive ale previzibilului și a cutumelor societății.

De când suntem împreună, trupul meu a devenit un mecanism dornic să-și arate iubirea, dorința, curiozitatea, dăruirea. Mă domină ceea ce SIMT nu ceea ce gândesc.

Nebunie instantanee, sensibilitate înnebunitoare, iubire senzuală, chiar joc de iubire, creativitate jucăușă.  Creionăm un curcubeu al viselor și devenim precum pisica - care are întotdeauna salturi pregătite și, sub ea, gheare gata de luptă...Asta mi se întâmplă cu tine.

Dar când mă refuzi și nu te ții de cuvânt, trezești în mine vechi angoase, temeri încă neexplorate. Dar sunt conștientă că nimic nu e ideal, perfect și  noi ne agățăm de iluzii ca să înfrumusețăm realitatea în care trăim. Ne păstrăm speranța. 

Uneori, dragul meu, creezi umbre...trezești  umbre fugare cu mesaje incerte, iau naștere abisuri de neliniști surde.  Uneori cerul se închide și viața parcă stă-n loc, sufletul-mi devine precum  furtunile de pe mare, speranța mi se năruie și se așterne neantul...refuzându-mi-te!

Viața-mi pare un labirint de oglinzi și imagini răsucite. Uneori înțeleg și accept că vrei să-ți afirmi dorințe, că există între noi temeri nerostite și noi speranțe înmugurite. Dar alteori nu înțeleg și mă simt negată și mă simt îndepărtată și atunci nu mai suntem noi ci EU și TU! Uneori nu-i nimic de înțeles ci doar de acceptat și asta mă enervează.  Mă enervezi când încerci să mă repari ca pe un obiect stricat și mă deziluzionezi. Oricum nu ai nici priceperea nici răbdarea de care ar fi nevoie.  Mă lași fără culoare, devii un pictor nepriceput care nu reușește să redea esența... Iar uneori putem spune orice și oricum însă conversația devine un joc de foarfecă de grădinar, unde fiecare taie vocea celuilalt de îndată ce răsare. Asta nu e bine pentru niciunul din noi, nu e nici constructiv.

Câteodată mă faci să mă deschid precum un boboc de floare, alteori mă inhibi la fel cum iarna nu te poți bucura de soarele acesta înghețat decât din spatele ferestrei.

Asfințitul colorează în portocaliu orizontul nesfârșit. Mă fascinează. Ca și tine. Și noaptea stelele...Oh, atât de sublime, magice la fel ca lumina lunii. Parcă invită toate scandalos la dragoste, părtașe la pasiunea și zbuciumul oamenilor. Iubesc Luna pentru ca îmi luminează nopțile, îmi mângâie sufletul. Pentru mine Luna este aliatul îndrăgostiților, creează climatul magic. Toate iubirile mele trăite sau netrăite s-au consumat sub clar de lună. Iar Stelele…le iubesc pentru strălucirea lor, pentru cum știu să tăinuiască secrete, milioane de secrete. Stelele îți știu povestea, deziluzia sau deznădejdea. Te ascultă, te privesc, și…tac.

De fapt, prin frumusețea naturii reușesc să evadez din realitățile grosolane ale acestei lumi...Găsesc acest mister al creației, această natură emoționantă, o călătorie în căutarea aventurii, a adevărului care se arată ochilor mereu într-o altă lumină. Aceeași dar mereu alta.

Zgomotul din orașe te asurzește, te imunizează în fața frumuseții, de aceea, mereu caut un loc liniștit unde pot redescoperi lucruri, locuri unde mă pot regăsi și mă pot umple de altfel de imagini.