Uneori te saturi..

...Nu, simţea ea, asta era viaţa adevărată, şi, dacă nu mai era la fel de curioasă şi de pasională ca altădată, acest lucru era de aşteptat. Ar fi  nepotrivit şi lipsit de demnitate ca prieteniile şi iubirile să aibă la o vârstă ceva mai matură, ardoarea şi intensitatea celor din perioada adolescenței.

Să se îndrăgostească la fel ca atunci? Să scrie poezii, să plângă auzind o melodie pop sau o baladă? Să tragă lumea după ea ţinând-o de mână, să se entuziasmeze de orice gest sau mesaj, să petreacă o zi întreagă alcătuind o compilaţie, să întrebe tot felul de lucruri tâmpite care nici măcar nu contează sau nu o interesează? Să se mai amuze făcând pozne, să mai vâneze povești romantice de tot felul, să mai sublinieze chestii siropoase ? Dacă în ziua de azi ai cita din Bob Dylan, Shakespeare sau, Doamne fereşte, Gandhi, celălalt ar zâmbi politicos şi s-ar da repede înapoi, şi cine ar putea să-l condamne?

E ridicol, la o anumită vârstă, să aştepţi ca un cântec, o carte sau un film să-ţi schimbe viaţa. Nu, nu mai era cea de altădată. Știa mai multe, anticipa lucruri. Nu, totul se echilibrase şi se domolise acum, şi viaţa se desfăşura pe un fundal general de confort, satisfacţie şi familiaritate. Oarecum. Nu aveau să mai fie acele suişuri şi coborâşuri care îţi macină nervii. Spera. Prietenii pe care îi avea acum urmau a fi  prietenii ei şi peste cinci, zece, douăzeci de ani. Poate. Nu se aştepta nici să devină substanţial mai bogată, nici mai săracă. Acolo..să fie bine. Liniștită. Se aştepta să rămână sănătoşi cei dragi o vreme cât mai îndelungată. Cu destule spații libere de completat dar cu multă răbdare și speranță... în căutare de lucruri care să conteze pentru suflet. Fericită dar nu copleşită de fericire. Îndrăgostită...de viață. În căutare de răspunsuri...

„Trăieşte-ţi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima“ – sfatul tradiţional. Dar, pe bune, cine are energie pentru aşa ceva? Dacă plouă sau te simţi prost dispus? Dacă ești obosit sau inima te doare? Pur şi simplu, nu e practic. E mult mai bine să încerci pur şi simplu să fii bun, curajos şi îndrăzneţ, şi să schimbi ceva. Nu chiar să schimbi lumea, dar măcar puţin în jurul tău. Să te duci cu pasiune la muncă, sa creezi, să fii inventiv şi să munceşti să faci... ceva. Să tot încerci să devii o versiune mai bună a ta. Poate să schimbi vieţi prin artă. Să îţi preţuieşti prietenii, să îţi respecţi principiile, să trăieşti cu pasiune, din plin şi bine. Să experimentezi lucruri noi. Să dăruiești, să te deschizi spre lume. Să iubeşti şi să fii iubit, dacă ţi se iveşte şansa. Dar nu în fiecare zi. Mai ai nevoie de pauze, de perioade de renovare, de ”dolce far niente”.

Pur şi simplu toate chestiile astea psihologico-motivaţionale, te inspiră poate da nu îţi schimbă viaţa, aşa cum pretind unii autori. Practica e mai grea. Uneori toate „inspiraţiile” astea sunt de-a dreptul enervante, placă pe repeat, când frustrarea e cât casa şi te întrebi bun ok dar mie de ce nu mi se întâmplă nimic extraordinar sau wow, căci am încercat și nu-i corect aia sau cealaltă? Când începi să compari e clar nu mai ești zen. Am citit multe cărţi de dezvoltare personală, de psihologie, şi toate `magiile, secretele, tipsurile`, nu înseamnă că sunt neapărat adevărate, sau cei care se dau drept modele nu sunt deloc ”modele”. E gargară și chestiune de marketing. Doar totul se învârte în jurul banilor nu? După cum am mai zis, nu funcţionează aceeaşi metodă pt toată lumea, suntem diferiţi, trăim în lumi diferite. Sunt poveşti şi poveşti. Nu există leacuri miraculoase, reţete perfecte, cheia succesului, etc. Deci să ne înţelegem, nu credeţi 100% nimic din ce vedeţi, citiţi, auziţi. Nu există garanţii pentru absolut nimic, pot funcționa sau nu, toate sunt interpretabile. Folosiţi-vă logica și puneți-vă voința la treabă!