Less is more...

Părerea mea despre relaţii.. nu ştiu ar trebui să dureze atât cât durează romantismul şi chestiile frumoase. Când dispar fluturii, emoţiile şi restul chestiilor unice, ar trebui fiecare să-şi vadă de drum, fără resentimente şi restul...greu cu practica, bărbaţii nu prea acceptă, deşi ar fi o uşurare şi pt ei, libertatea şi spontaneitatea, însă au în sânge termenul de *a poseda*, a fi stăpân. Nouă femeilor, ne place să fim curtate, dacă ei se străduiesc unpic e uşor să ne încânte. E aşteptarea, anticiparea plăcută.

Exemplu : el o invită în oraş, începe s-o placă. Ea e singură, acceptă, se întâlnesc în seara asta. Ea ajunge acasă, dă un search pe google, să vadă ce descoperă despre el. Când o sună el, ea îi spune că ştie cum îl cheamă pe cel mai bun prieten al său şi că ar fi un nume bun pt primul lor copil. Lui i se pare unpic ciudat, şocant dar o ia ca pe o glumă. (Cred că nu a auzit de regula: aşteaptă să fii curtată!). Ea speră ca de data asta să meargă, să nu o mai dea în bară ca celelate dăţi, şi totuşi deja i-a trimis zeci de mesaje, i-a făcut un album foto. Ce semnal îi dă bărbatului?..că e disperată, se străduieşte prea mult, e încă una din acele nebune insistente.

Adică eu merg pe principiul : Iubirea las-o liberă, dacă e a ta stă langă tine, dacă nu, nu a fost şi nu va fi. Sunt enervante acele femei care arată de parcă ar fi posedate, obsedate de control, maniace chiar, care vor să ţină bărbatul cu orice preţ, să-l lege de ele. Denotă lipsă de respect faţă de tine însuţi, NU trebuie să te umileşti în faţa nimănui, nu ai pic de consideraţie faţă de tine, eşti slabă dacă venerezi bărbatul şi nu vezi viaţa fără el. Practica a demonstrat, nimic nu e pt totdeauna, dacă vrea să plece, pleacă orice ai face. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta, oricât de disperată ai fi, oricât de cinstită, minunată ai fi, cu cât investeşti mai mult, cu atât pierzi mai mult, suferi mai mult.

Dar... depinde de fiecare, totul e o alegere. Şi apoi cu siguranţă mulţi dintre bărbaţi, când le spui că nu cauţi relaţii serioase, ori te cred curvă, ori că nu eşti in toate minţile. Însă dacă nu stai mai mult decât te simţi bine într-o relaţie, nu înseamnă că tu cauţi doar aventuri, nu iei nimic în serios. Nu asta cauţi, vrei să-şi trăieşti viaţa, să trăieşti cum îţi place, cum simţi. Puţini înţeleg asta. O iau ca pe o anormalitate din păcate.
Oricum eu cred cu tărie că atunci când romantismul şi bucuria relaţiei dispare, e timpul să mergi mai departe. E viaţa ta, de ce să stai într-o relaţie în care nu te mai simţi bine? De ce să te amăgeşti şi să-ţi faci iluzii deşarte, sperând în ceva ce nu va veni? Viaţa e scurtă, mergi mai departe, nu vei mai suferi dacă ştii când să te opreşti, îţi recapeţi libertatea, ai mai învăţat ceva...pleci cu fruntea sus, viaţa e un lung şir de experienţe, nu te limita la ce vor alţii, nu alţii trăiesc în locul tău. Alege scenariul în care te simţi tu cel mai bine, nu alţii, cu atât mai mult atunci când ai de ales. Eu aşa văd lucrurile cel puţin.

Nimeni nu completează pe nimeni. Astea sunt poveşti inspirate din filme, cărti romantice. Şi cel mai enervant e că atunci cînd apare *the one*, renunţi la tot ce făceai până atunci, îţi închizi telefonul, nu te mai vezi cu prietenele decât foarte rar, nu mai ieşi decât cu el, începi să vorbeşti tot mai puţin cu lumea, şi multe altele, că a apărut el, eroul tău. Greşit! El nu renunţă la nimic, că ai apărut tu *fata din poveşti*. În fine, alegerea fiecăruia, dacă se face preş şi îşi pune viaţa pe tavă, să facă ce binevoieşte domnul, ce mai contezi tu...Slavă Cerului că mai există şi excepţii, rare ce e drept da bun şi aşa.

Relaţiile sunt doar nişte cuşti emoţionale, din care cuplurile triste privesc printre gratii, la oamenii singuri şi fericiţi, regretând că teama de singurătate i-a făcut să spună *DA*.

Of ce ne mai place să ne minţim, să ne complicăm viaţa, să luăm decizii în grabă...şi să pretindem că totul e în ordine, că e aşa cum am visat..bla bla bla. Când o să înţelegi că fericirea ta nu depinde de celălalt ci doar de tine? Alegi să fii fericit, recunoscător, etc.

Şi da eu cred că eşti mult mai fericit când nu eşti într-o relaţie, legat cumva..nu cred că există omul potrivit, care să fie mereu acolo pentru tine, să ţi se potrivească mănuşă. Sunt doar oameni cu calităţi şi defecte ca şi tine, pasageri prin viaţa ta, care te pot învaţa ceva sau nu, lângă care te poţi simţi bine o vreme. Nu cred că oamenii sunt făcuţi să trăiască în cuplu, să împartă tot, să nu mai aibă secrete, să împartă acelaşi spaţiu, etc. Asta ne face să credem societatea, dar anumite studii, fapte concrete şi propria logică, dincolo de aparenţe, răspunsul e clar, universal. Altfel de ce ar exista atâtea trădări, minciuni, comploturi şi altele mai rele? E natura noastră, dacă nu recunoaştem asta e altă chestie. Ar trebui doar să ne distrăm, ăsta e scopul, să ne simţim bine în călatoria ce se numeşte viaţă. Restul e doar ce vrei să auzi, pure invenţii, bareme sociale,etc.

Nu-ţi faci iluzii, nu ai aşteptări nerealiste, nu eşti dezamăgit, nu suferi. Cauză-efect.

E doar distracţie, simţit bine doar când nu există reguli prestabilite, convenţii. Greu întâlneşti omul care să nu o ia personal, ca pe un atac şi care să înţeleagă că nu e o regulă ce vrea societatea, că poate alege ceva diferit, că poţi schimba, îmbunătăţi oricând, că ţie ţi se potriveşte altceva decât standardul, că libertatea e frumoasă pt ambele părţi, dacă scopul lor e să se simtă bine, lucrurile sunt relaxate. Dar binenţeles că ai nevoie de o doză de curaj şi hotărâre, căci vor fi piedici, oameni care nu înţeleg, familia care condamnă, prietenii care îti vor zice că nu e bine, etc. Dar contează ce vrei tu.

Bărbatul şi femeia trebuie să aibă roluri egale şi nici unul nu are dreptul să-l strângă pe celălalt cu uşa, punându-l să facă lucruri pe care nu vrea să le facă sau în care nu crede!

E o chestie de respect, aşa ar trebui să fie dar puţini aplică principiul ăsta, de cele mai multe ori situaţia e similară cu achiziţionarea unei piese de mobilier.

Asta înseamnă o relaţie, unul vrea mai mult, altul mai puţin, unul e mai stresat, altul e mai relaxat, da e în regulă suntem diferiţi, avem aşteptări diferite, atâta timp cât nu te iau acasă, dar unde mai e plăcerea când trebuie să te supui, să faci compromisuri, certuri pe cele mai neînsemnate lucruri, unul înşeală, apoi se simte vinovat, resentimente, apoi apare un copil, se căsătoresc şi ajung să se urască şi exemple sunt infinite cu direcţia cuplurilor. Întâlnirile sunt mult mai romantice, mai plăcute, fără să te leg de mine, fără să mă ţii scai de tine. Sincer nu înţeleg cum poate să îţi placă ceva care aduce doar nefericire, probleme? Asta fac relaţiile, ştiţi vreun cuplu fericit?...şi da o să îmi săriţi în cap că asta nu e normal, ce spun eu aici. De unde ştim ce e normal sau nu? Şi nu o spun eu, asta e realitatea în care trăim. E felul cum simţi, gîndeşti, ce simţi în legătură cu ceva... Uite un răspuns cinstit la întrebarea ce părere are despre faptul că nu vrei o relaţie: "eu am nevastă, 2 copii, 2 ipoteci, 2 socrii cicălitori, un câine rău şi n-am pic de linişte, deci bravo eşti genială". Cam asta e părerea mea despre relaţii, restul sunt aparenţe, să dea bine sau convenţii. Nu sunt un robot, am dreptul să trăiesc cum vreau, să aleg ce cred că e cel mai bine pt mine, pot fi on top, să am păreri, dincolo de baremele altora.