Niciodată să nu uiţi de inima ta...

Multe din problemele noastre, există datorită faptului că nu le-am privit în faţă, că nu le-am înfruntat, le-am evitat, ne-am eschivat, etc. Iar faptul de a nu le fi observat cu atenţie, le dă amploare. Faptul că ne este frică de ele, le dă energie, faptul că încercăm în permanenţă să le evităm, le creşte importanţa. Problemele nu există în afara acceptării noastre.

Obişnuinţa este comodă, luciditatea este dificilă.

Deseori, femeia este pusă în cuşcă, la fel ca un papagal. Poţi spune că iubeşti papagalul, însă nu înţelegi ce se întâmplă în realitate – îl ucizi. I-ai luat tot cerul pe care-l avea şi i-ai dat în schimb o colivie. Ea poate fi făcută din aur, însă nu înseamnă nimic faţă de libertatea pe care o avea zburând în înaltul cerului trecând dintr-un copac în altul, cântând fericit. Nu cântecele acelea pe care e obligat acum să le cânte ci pe acelea născute spontan, firesc. Aceasta nu este iubire. Iubeşti femeia dar nu îi dai libertate. Ce fel de iubire este aceasta, care se teme de libertate? Contaminează întreaga viaţă în mod continuu...

Frica distruge, frica otrăveşte...

Ce este în fond căsătoria? Este doar un ritual. De ce este nevoie de el? Deoarece aşa vrea societatea, părinţii, prietenii, aşa se face...nu eşti doamnă, nu eşti de luat în seamă. Ei îşi imaginează că joacă rolul soţului, celălalt rolul soţiei, însă rămân străini unul faţă de altul. Şi vor trăi astfel împreună, o perioadă sau o viaţă, nimic mai mult decât nişte străini, fiindcă nimeni nu poate pătrunde în singurătatea celuilalt. Fiecare e îmbrăcat într-o armură, pe care, binenţeles, se luptă s-o păstreze. Adevărul este că suntem singuri, suntem străini. Ce este rău în asta? Absolut nimic atâta timp cât acceptăm asta, atâta timp cât nu ne încăpăţânăm să posedăm cu orice preţ (al meu, a mea), de fapt e chiar frumos, aşa există mister, noutate, diversitate, libertate.

“Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea.” (Audrey Hepburn)    

Când te îndrăgosteşti de un bărbat, iubirea ta nu se îndreaptă către bărbatul real ci către unul plăsmuit de imaginaţia ta. Şi viceversa. Nicio fiinţă nu e făcută pentru alta. Ea e unică, firească. Ne proiectăm doar, în mod inconştient, propriile fantasme asupra celuilalt. Totul pare frumos, deoarece înfrumuseţăm totul, visăm, nu vedem realitatea. Mai mult, fiecare se străduieşte, femeia se comportă aşa cum doreşte bărbatul, iar el se poartă aşa cum doreşte partenera sa. Însă acest lucru nu durează, câteva clipe, câteva zile. Odată ce se căsătoresc sau fie se mută împreună şi trebuie să trăiască împreună 24 de ore pe zi, acest lucru - această pretenţie de a fi ce nu eşti de fapt - se transformă într-o povară de nesuportat. Cât timp puteţi să vă comportaţi în aşa fel încât să satisfaceţi fantezia celuilalt? Mai devreme sau mai târziu asta devine ceva dificil. Şi încep răzbunările, conflictele, frustrările. Convieţuirea e lucru greu.

Iubirea atât de discutată, controversată, atât de vînată, cel mai discutat subiect, se scrie, se cântă despre ea, se cere cu ardoare...şi totuşi te poţi considera norocos dacă ţi se întâmplă, dacă o trăieşti în forma ei pură. E lucru rar, nu mai avem timp, dispoziţie şi multe altele. Dragostea o preţuim numai atunci când a trecut, nu conştientizăm că totul trece şi putem să pierdem într-o secundă tot ce avem. Viaţa asta se termină repede şi nu o mai ia de la început. Uneori pierdem fără să ştim ce şansă am risipit.

Iubirea neruinată de ritualuri, convenţii, dăruieşte libertate, permite celuilalt să facă tot ceea ce simte că trebuie să facă. Alegerea îi aparţine în totalitate. Dacă iubeşti persoana respectivă, îi respecţi intimitatea, nu încerci să-i impui, fără condiţii, fără şabloane. Îl accepţi aşa cum este ori ba. Când îţi împarţi fericirea cu altcineva, nu te închizi împreună cu el/ea într-o închisoare: pur şi simplu dăruieşti. Te bucuri de momentul prezent, de celălalt. De ce să fii posesiv? Ataşamentele şi posesivitatea distrug întreaga iubire. Aşa văd eu iubirea, restul e apă de ploaie, şir de iluzii, supunere şi compromisuri.

Poate că adevărurile mari sunt uneori atât de aproape, încât doar de aceea nu le observăm fiindcă le căutăm cu prea multă ardoare. Ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim.
Follow your heart....