Eu nu mă învăț minte
Totul e incomod parcă
Te pândește răceala cuminte.
Schimb de priviri
Suntem în lumea noastră
Nouă nu ne pasă
Doar stăm și privim.
Lumea e mereu preocupată
Altceva nu știe ce sa facă
Dar noi ne avem aproape
Mai ales când suntem departe...
Liniștea se destramă destul de ușor
A venit de nicăieri și nimic devine
Într-o zi o să-mi duci dorul
Și totuși nimeni nu va ști.
Tu, morocănos și rece
Te sărut și îți va trece
Lasă-ți inima să dezlege
Ce mintea nu prea înțelege...
Este toamnă iar umbră călătoare
Împrăștii iarăși dragoste, cunoaștere
Același tu, pretutindeni creezi magie
Și faci artă și-n lume dar mai ales în mine
Printre imagini și cuvinte, zboară cuminte
Sensuri, simțământe și doruri nestinse
Prind forme înșelătoare
Foamea mă cuprinde...
Nu lăsa tăcerea să ne adoarmă
Respiră adânc și vorbește cu mine
Spui că îmi dorești din suflet doar bine
Dar cum sunt eu când tu nu ești cu mine?
Poate că te-ai săturat și nu mai crezi
Poate momentele grele te apasă prea des
Sau au fost prea multe pe care nu le-ai înțeles
Dă-mi voie să mă aproprii, știu că nu ai șters
Dragostea această torță arzătoare
Uneori e prea mult pentru o ființă muritoare
Iubire, sensibilitate și frumusețe
Știi, tu toate mereu mi le inspiri...
Această foame de a avea mai mult
Nu ne odihnim și nu ne bucurăm destul
Dar gura ta mereu mă va convinge
Oceanul meu, tu cuprinzi totul
Știi doar: eu sunt gata să mă arunc!
