Trebuie să iubim natura şi
oamenii în ciuda noroiului...
Vitalitatea
pisicii care pare atât de leneşă! Urechile şi ochii ei lucrează întruna.
Întotdeauna are salturi pregătite şi sub ea, gheare gata de luptă.
Mereu
această natură emoţionantă şi acest mister al creaţiei, care se arată ochilor
mereu într-o altă lumină.
Ar
trebui să asistăm mereu la propria viaţă, ca din mijlocul unui vis. Totul ar
deveni amuzant...Însă de cele mai multe ori peisajul pe care-l avem mereu sub ochi, nu-l mai privim..
Poate că uneori natura e ruşinoasă, se simte ameninţată după
atâtea atacuri nemiloase şi brutalizări...eu cred că ori de câte ori stăm cu
spatele, se mai deschide un boboc. :)
Să observăm natura, da, dar să ne păstrăm calmul, precum vânătorul la pândă..asta e o idee interesantă...lucrurile se tem. Emoţiile noastre tulbură natura..Cea mai uşoară tresărire o sperie. O privire prea curioasă, şi viaţa încremeneşte...
Să nu uităm că nimic nu e ceea ce pare şi întotdeauna e mai
mult decât la prima privire...Uneori nu privim destul de aproape.
Învaţă de la toate, că totul e trecător, eşti doar un
călător...gândiţi-vă câte lucruri inutile adunăm de-a lungul vieţii, cum ne
blocăm accesul, calea spre altele mai bune...Adunăm vechituri, hârtii fără
valoare, obiecte vechi, detalii de mult apuse pe care ochiul nu le mai vede,
adunăm, adunăm...şi mă gândesc: ce bine a înţeles natura că, în fiecare an,
trebuie să se schimbe de frunze, de flori, de fructe şi de legume, şi să facă
bălegar din amintirile din anul trecut!
Uneori nu mai ai altceva de făcut decât : LET IT GO!
