Mă intrigă dorinţa atâtor oameni
de a se lega la cap fără să-i doară. Eu chiar cred şi susţin că libertatea e
cea mai de preţ comoară şi cred că principala misiune în viaţă ar trebui să fie
să avem grijă să ne păstrăm libertatea, autonomia.Unele femei îşi iubesc mai mult copiii, altele mai mult
bărbatul sau amantul. Orice femeie măritată se simte sclava bărbatului ei,
sclavă supusă ori revoltată, credincioasă sau infidelă, evadată ori
părăsită...eu aş spune doar atât: CĂSNICIA are mulţi copii: regretul, discordia,
sărăcia, gelozia, boala, plictisul şi dispreţul. Nu înţeleg de ce cu orice
mijloace, ne închidem uşor şi sigur, devenim cât mai la dispoziţia celuilalt,
de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, cât mai dependenţi, cât mai departe de ideea
de libertate, intimitate.
Pentru un om cu adevărat
inteligent, a minţi este o sforţare, pe care şi-o impune penibil, minciuna
contrazicănd raporturile reale din lume, prea clare de altfel şi tiranic impuse
minţii inteligente. Încerc să te conving că e gri, dar logica îmi spune că e
alb pe negru. De câte ori, din dorinţa de a aplana un conflict ori o
situaţie neplăcută, eşti silit să aprobi, sau să murmuri ceva în care oricum nu
crezi? Dar decât să intri într-o serie de contraziceri sau altele, fie o laşi
aşa fie înveţi să vorbeşti pe înţelesul fiecăruia, cât mai simplificat. După
cum spune şi Garabet Ibrăileanu: "Inteligenţii joacă roluri faţă cu alţii;
proştii joacă roluri faţă de ei înşişi, dacă sunt prea proşti, reuşesc să se
înşele singuri."
Uneori chiar e bine să te
opreşti o vreme, să te limitezi doar la a privi, a observa. Este o subtilă
plăcere să fii modest, naiv, prevenitor ori simplu, să ai aerul că înţelegi cât
mai puţin sau nimic, dar în acelaşi timp să înţelegi tot şi să priveşti totul
cu o dulce detaşare şi cu o liniştită ironie. Spectator mut la scenariul
vieţii, rezumându-te doar la a observa. Sunt atât de multe lucruri pe care le
poţi înţelege atunci când te detaşezi unpic, o aparentă letargie, însă cât de
diferite îţi pot părea lucrurile atunci când te opreşti sau doar asculţi.
Nu cred că e bine să-i asculţi
pe "moralişti", pe cei care predică necontenit morala. Acei oameni
nesuferiţi, care îţi spun mereu ce e bine sau nu, acei "ştie tot".
1.Nu există o regulă pt nimic.
Totul e discutabil, e o perspectivă eventual, o faţetă a problemei nu adevărul
absolut.
2. Practica, a demonstrat, că de
cele mai multe ori, oamenii care predică întruna morala, habar nu au despre ce
vorbesc şi, sunt oameni plini de păcate, greşeli.
3. Dacă ţi s-a întâmplat ţie, nu
înseamnă neapărat că o să mi se întâmple şi mie.
Spre exemplu, acei oameni care
pretind mereu că ştiu, au tot timpul pregătite vorbe de duh pentru tine, dar ei
nu au făcut, nu au dres..oamenii fără de păcat, însă ce îţi tot predică ţie nu are o
bază reală. Este în regulă să faci propriile tale greşeli, să tragi propriile
tale învăţaturi, să experimentezi, să te bucuri de frumuseţea vieţii dincolo de
ce spun unii sau alţii. Frecventează societatea, petrece, glumeşte, joacă-te,
împrieteneşte-te cu viaţa, lasă vorbele altora deoparte.
Omul găseşte dintotdeauna cele
mai fascinante scuze pentru comportamentul său, pt acţiunile sale egoiste. Dar
egoismul zace în fiecare din noi, nu vrem să recunoaştem sau să acceptăm, dar
fiecare decizie pe care o luăm, are cel puţin un motiv egoist. Nu există un om
ideal, aşa că e în regulă să recunoşti asta, să îţi asumi.
Adevărul e că de cele mai multe
ori, sinceritatea deranjează. Dacă devii sincer în orice împrejurare, te poţi
trezi ori cu una în cap, ori lumea începe să te evite, de parcă ai răspândi o
molimă, uimitor de repede poţi atrage antipatii sau naşte scandaluri. Deci nu
te poţi arunca în lume cu diverse precepte, dacă astea deranjează. Ori le dai
un înveliş plăcut, ori o laşi baltă cu sinceritatea în orice împrejurare ca să
nu fii privit ca un câine turbat.
Sunt oameni care nu învaţă nimic
din viaţă, nu îşi fac propriile concepţii, concluzii, unii le împrumută pe ale
altora, însă ei nu au mustrări zadarnice. Şi, sunt oameni care trag toate
învăţamintele posibile din toate experienţele vieţii, numai că pe toate le trag
cu un moment mai târziu decât trebuie.
În lume, observ că prioritatea o
are prostia. Un prost care tace nu va plictisi niciodată ca un inteligent care
îşi debitează întreaga gândire. E aproape imposibil să ne înţelegem unii pe
alţii.
Sunt momente când toate ţi se par zadarnice ori de neînţeles, dar viaţa îşi continuă fluxul indiferent de opiniile tale. Uneori descoperi o floare delicată acolo unde alţii nu văd decât mărăcini. Uneori respingi cu îndârjire dar mâine te poţi trezi că iubeşti pătimaş. Uneori cedezi puţin dar câştigi mai mult. Uneori...
