Şi dragostea moare...

Sunt lucruri pe care le uităm, le uităm cu desăvârşire. Se presupune că totul se păstrează la sanctuarul memoriei. Ei bine eu nu cred asta, cred că e o altă teorie falsă: anumite evenimente sunt realmente şterse, uitate cu adevărat, fără vreo urmă a lor, ca şi cum nici nu au existat vreodată.

Uneori mi-am obligat inima să amuţească şi mintea să raţioneze, alteori m-am încăpăţânat să uit şi mi-am negat trările, pornirile până au devenit adevărate, umplându-mă de speranţă şi avânt.

Mă întreb: tandreţea şi complicitatea devin esenţiale şi asigură trăinicia relaţiei? Şi când devine prea complicat, un mister dens, dincolo de care speranţa se destramă şi visurile pier, e mai bine să renunţi fără să priveşti în urmă? După celebra replică: M-am dăruit cu plăcere, te părăsesc fără niciun regret?

Când e prea devreme sau prea târziu?
Următoarea staţie…să cobor aici sau la următoarea?Adulmec…dar nu mai simt. Ceva s-a schimbat. Iar. M-am pierdut undeva între trecut şi viitor. Sunt derutată şi flămândă…de altceva. A murit emoţia, freamătul trăirilor şi curiozitatea...

Simt flori de mucegai şi am fiori de gheaţă acum deşi ai fost o rază de soare ce mi-a încălzit inima multă vreme…tu nu-mi poţi ierta nimic, eu trebuie să-ţi iert totul?! S-a produs schimbarea de dinainte să pleci tu. Poate că te-am alungat cu bună ştiinţă de data asta. Te-am privit cum pleci. Nu te-ai uitat nici măcar o dată înapoi! Poate că uneori nu e decât toleranţă şi complacere până devine ideal în mintea noastră. Poate că nu e decât amăgire din prea multă dorinţă de a face lucrurile să meargă…

Iubirea împărtăşită e singura care contează cu adevărat, care merită, singura care ne poate înălţa la percepţii de un ordin diferit, în care individualitatea se fisurează.

Uneori totul îţi pare a fi un vis iar alteori pur şi simplu te afli în derivă…

La un moment dat, poate acceptăm faptul că visul a devenit între timp coşmar şi atunci e trezirea. Oare toate lucrurile bune sunt bune doar la început? De ce timpul estompează totul şi se reduce de la colorat intens la gri morbid? Uneori ne convingem pe noi înşine că e mai bine să nu visăm deloc. Ne ferim de dezamăgiri până ne lovesc din plin. Şi atunci încetăm să mai opunem rezistenţă, să ne împotrivim firescului…până uităm iar. Cât de subiectiv e totul…

De fapt, eşti un mozaic compus din alegerile şi faptele tale, iar amintirile - indiferent cât de mărunte sau de inconsecvente ar fi, sunt paginile care ne definesc.

Fericirea oricum e relativă şi e o prostie să o aştepţi de la alţi oameni.

În ciuda problemelor, în ciuda vieţii şi a lucrurilor ce pot merge prost, adevărata magie, adevăratul vis e să poţi visa. Sunt provocări şi oportunităţi, sunt lecţii şi paşi necesari.

Flash-uri. Emoţii. Trăiri. Fluturi. Zboruri. Căderi. Începuturi ...

Încă cred că secretul unei vieţi frumoase e să iei lucrurile aşa cum sunt, fără să-ţi stabileşti vreo strategie clară şi să savurezi clipele ce ţi se oferă. Cele mai frumoase experienţe au fost cele neplanificate, spontane şi neaşteptate. Cu fiecare pas, cu fiecare zi…