Printre rânduri...

Într-o asemenea lume nu este loc pentru sentimente care să dovedească faptul că suntem jalnici, frustraţi, neputincioşi…Proşti nu sunt ăia care cer ci ăia care dau, cum e cazul Biancăi D. care îşi vinde nunta pe la tv, pe o sumă frumoasă de bani, sau cei care se înjură de 2 ori, se despart, se împacă, fac circ şi se balăcăresc pe sume importante. Vedete din carton. Totul s-a transformat într-o telenovelă jalnică. Da asta e piaţa, asta se vinde, asta se cere.  

Când mă gândesc la poluarea mentală realizată prin mass-media îmi vine să mă mut în altă ţară. Dar orice pădure are şi uscăciuni. Jungla urbană. Cred că ar trebui să ne băgăm minţile în cap, noi românii, să mai lăsăm scandalurile şi critica.

Trăim vremuri grele, cu preocupări intelectuale aproape inexistente, cu non valori, cu romantism tehnologizat şi cu lipsuri acute…de toate. Românii pe lângă faptul că se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de esenţă, esenţial, am observat că foarte mulţi bani cheltuie pentru discuţii politice, speculaţii financiare, jocuri de noroc ori alte activităţi din care perspectiva îmbogăţirii pare rapidă şi sigură.  În realitate însă, prin astfel de afaceri se îmbogăţesc câteva mii, din banii câtorva milioane. 

Nu-i aşa că e adevărată zicala aia care spune că pe orbul cu ochi nu-i păcat să-l păcăleşti? Ne lipseşte pragmatismul multora dintre noi, ok fiecare e liber să facă ce îl taie capul, nu sunt în măsură să judec pe cineva, doar îmi exprim părerea, viziunea asupra lucrurilor.

O altă chestie care mă nedumereşte: nu avem bani, nu avem fonduri pentru mai nimic da e plin de catedrale, de mănăstiri impunătoare şi biserici la tot pasul. E full, mai mult decât ar fi necesar şi totuşi se construiesc întruna. Păi bine măi oameni buni, nu avem şcoli, cele care sunt esenţiale pentru viitor, nu investim în educaţie, învăţământ, nu investim pentru a crea locuri de muncă, apartamente pentru tineret, nu investim pentru spitale şi medicamente, pentru pensii sau alte nevoi dar în biserici pompăm bani întruna, ca să se lăfăie preoţii în lux, preoţi care n-au dat dovadă de înţelegere pentru necazurile românilor  şi vai ce credincioşi suntem. 

Mi se ridică părul în cap când mai aud pe vreuna că a cheltuit milioane de lei pe acatiste date la biserici sau pe nu ştiu ce slujbe, apoi se plângea că nu are bani, nu are noroc. Ok înţeleg că omul se agaţă de orice credinţă, orice speranţă când e disperat da chiar aşa nu ne folosim şi noi creierul, îl lăsăm să vegeteze? Ne-o facem cu mâna noastră, atâta falsitate, bătaie de joc, lipsă de interes, curiozitate sau logică e ceva de speriat.

E foarte important cum reacţionezi în clipe de restrişte, în momente de criză. Trebuie să înveţi cum să faci faţă furtunilor, să îţi controlezi ieşirile, căutând să fii cât mai diplomat, mai raţional. Să înveţi să te adaptezi situaţiei şi să nu faci o dramă din asta. Deşi sunt oameni şi oameni…unii se pierd cu firea alţii nu. Uneori trebuie să iei decizii rapide şi să ai curaj.

După cum spunea cineva: aflăm mai multe despre caracterul oamenilor într-o singură zi proastă decât în toate zilele bune la un loc. Conştientizează, simte prezentul, percepe realitatea, asta aş zice…asta face lumea mai interesantă până la urmă: să crezi în miracole şi în comori. Nu îţi pierde speranţa…

O nouă experienţă de iubire nu are nimic în comun cu experienţele trecute : e întotdeauna nouă. Nu poţi face ca iubirea să încremenească în timp, ea se transformă mereu. Chiar dacă vrei ca totul să rămână la fel, nici tu nici partenerul tău nu veţi rămâne ca atunci când v-aţi cunoscut. Iar tristeţea şi reproşurile nu servesc la nimic.  Nimeni nu pierde pe nimeni. Nu suntem ceea ce vor oamenii să fim. Poate doar o perioadă, apoi ceva se schimbă, uneori în rău alteori în bine, aşa e legea firii.

Până la urmă, nici trenul nu stă în gară o veşnicie, pleacă mai departe din punctul A în punctul B. Cred că pe lângă faptul că suntem marionete în mâinile lui Dumnezeu, fiecare cum îşi aşterne aşa doarme.