Copilul din noi nu moare niciodată. Vreau să am grijă de copilul interior, să dezvolt o relație armonioasă cu el, să îl înțeleg, să îl ajut să meargă mai departe, să îl las să se dezvolte, să îl fac fericit cu momente ce îmi încântă sufletul, să îl sărbătoresc, să îi ofer liniște și, mai ales, să îl iubesc. Vreau să salvez în mine lumina. Fără emoție m-aș pierde...
Vreau să mai fac lucruri văzute ca ”nepotrivite” vârstei, vreau să mă mai dau în leagăn, să mai construiesc castele de nisip sau să fac forme, să mă amuz și să-mi exprim entuziasmul, vreau să mai înalț un zmeu, să mă cațăr în copaci, să merg înainte fără să mă tem că pot rătăci calea, să văd lumina dincolo de întuneric, vreau să râd și să plâng din toată inima.
Vreau să călătoresc cât de mult pot. Vreau să mai merg cu cortul, vreau să mă bucur de natură, vreau să mă mai bucur de alte focuri de tabără, să ascult sunetele naturii, vreau să mai stau sub cerul liber și să urmăresc stele căzătoare, nerăbdătoare să-mi pun noi dorințe. Vreau să fiu liberă, vreau să simt totul, vreau să vibrez, să cânt, să dansez, vreau să mă cunosc, să cunosc alți oameni.
Vreau să gust zilele și să încerc să le înțeleg rostul, semnificația. Vreau să pot să mă smulg dintr-un loc atunci când nu mă mai face fericită. Vreau să pot dormi până târziu ori de câte ori vreau, pentru că nu duc grija altei vieți care depinde de mine. Vreau să înfrâng rutina, să mă bucur de lucruri simple, să-mi condimentez viața cum pot și să îi dau frâu liber creativității.
Vreau să am timp pentru mine, să am timp să analizez și pe cât pot, să fac alegeri conștiente.Vreau să merg la petreceri, vreau să mă bucur de o grămadă de activități distractive. Vreau să-mi trăiesc anii, descoperind, încercând, testând, învățând, crescând. Vreau să-mi împărtășesc momentele frumoase și preaplinul sentimentelor, cu cine cred eu că merită, fără să fac paradă cu asta.
Vreau să pot să nu fac curățenie dacă nu vreau, vreau să gătesc doar atunci când vreau, nu fiindcă sunt obligată de împrejurări. Vreau să nu pot răspunde la telefon dacă nu vreau, căci nu depind de nimeni și e dreptul meu să nu aud dacă nu vreau să aud. Vreau să pot să nu las o carte din mână, să mă pierd în poveste, dacă asta îmi doresc. (Ochii care citesc sunt ca ochelarii: îți arată ce nu vezi).
Vreau să scurtcircuitez gândurile și marile întrebări care poate mă chinuie, și să le privesc cu umor și detașare. Vreau să am răspunsuri. Vreau ca lucrurile să curgă de la sine.
Vreau ca gustul iubirii, gustul credinței și al speranțelor să fie mai puternic decât gustul fricii și al tristeții.
Vreau să explorez ținuturi și parfumuri locale. Vreau să-mi trăiesc viața cu uimire și încântare, vreau să mă conectez și să mă desprind, vreau să mă bucur de oameni și să mă inspire tot felul de lucruri. Vreau să-mi asum gesturi, vorbe, relații, vise, priviri și dorințe.
Nu vreau să poposesc în tot felul de blocaje, nu vreau să mă condamn la un trai comun, nu știu cât stau pe Pământ. Nu cred că mariajul și făcutul copiilor este menirea și misiunea supremă a femeii. Nu sunt ipocrită și nici oarbă. Nu simt această chemare. Nu vreau să-mi organizez viața după părerile altora. Nu vreau fericirea mea să depindă de o anume persoană. Vreau să am libertatea de a explora frumosul din lume, fără să mă simt vinovată sau legată.
Nu de timp ducem noi lipsă de multe ori, ci de voință. Dincolo de împrejurări, lucrurile depind foarte mult de noi. Tu dorește-ți și acționează; lasă-i pe alții să vorbească și să nu le convină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu