Tu şi eu. Pulbere de stele...

Nu ştii niciodată ce se ascunde în spatele uşilor închise, nu ştii niciodată ce se poate întâmpla până când nu încerci…

Noi toţi avem potenţialul pentru a face lucruri frumoase, pentru a aduce magia în lumea în care trăim.

Am împărţit îmbrăţişări strânse, pătimaşe. Am împărţit aceleaşi ceşti, aceeaşi farfurie, aceleaşi cărţi, filme, piese, trăiri, am împărţit lucruri în doi.

Am râs de atâtea ori cu o poftă nebună de-au răsunat pereţii, am urlat, am stat ore în beznă tăcând, ore întregi făcând..nimic.

Am rupt haine, am stricat lucruri, ne-am dezlănţuit liber...

Am găsit luminişuri, am cutreierat dealuri, câmpii, păduri şi pajişti, zburătăcind nestingheriţi.

Am umblat desculţi pe iarba sărutată de rouă, ne-am lăsat urma în nisip, am luat pulsul mării, ne-am jucat cu zăpada proaspăt aşternută,  am fost creativi, naturali,  am fost spectatori dar şi actori şi am colorat vise ţinându-ne de mână.

Ne-am împărtăşit viziuni, ne-am avântat cu elan în neprevăzut, ne-am mângâiat sufletele şi privirile. Ne-am certat şi împăcat, ne-am rănit şi ne-am vindecat, am zdrenţuit speranţe şi ne-am făcut altele noi. Ne-am completat dar am fost şi în competiţie unul cu altul.

Ne-am fugărit şi ne-am aşteptat unul pe altul. Am împărţit zile şi nopţi, ne-am răcit şi rătăcit la fel de intens. Ne-am lipit de ziduri, ne-am consolat unul pe altul, am orbecăit în beznă, ne-am comportat haotic. Ne-am împărtăşit temeri, taine şi plăceri.

Am gustat din nectarul dulceag al vieţii. Am murit şi am înviat. Am zburat ore-n şir neîntrerupt, am căutat cu lumînarea în pustiu, am fost ca-n transă. Am urmărit forme desenate-n întuneric şi ne-am lăsat intrigaţi. Am atras priviri oriunde am mers, am sclipit ca nişte licurici în întuneric, călăuzindu-ne unul pe celălalt.

Pe vânt şi nori, soare şi ploi, uneori ne-am zâmbit, alteori ne-am minţit. Noi, încă tineri, încă fără griji, încă entuziaşti ne-am tot jucat, ne-am iubit ca nişte copii într-o poveste.

Ne-am prins în capcane şi...ne-am eliberat altfel. Am urcat pe scara profunzimii. Tu ai fost ca un cadou vrăjit în care emoţia descoperirii te copleşeşte, îţi îmbată simţurile, te aprinde şi totuşi...nu descoperi exact ce conţine, de unde provine şi ce vei face cu el...

Toate aceste nimicuri mi-au colorat zilele, toate lucrurile simple, toată bucuria mărunţişurilor care naşte emoţie, face ca totul să merite. Nu vreau să iau nimic înapoi.

Oare ce o să se întâmple...?

Nu ştiu, pentru că niciodată nu ştiu dinainte şi, undeva în adâncul sufletului meu, îmi dau seama că nici nu contează. Ăsta e farmecul lui nu ştiu, al spontaneităţii, imprevizibilului. Nu te menţine pe linia de plutire vreo garanţie sau vreo răsplată, ci infinitatea de posibilităţi...Călătoria

Şi poate, poate c-o să se întâmple...

We are star dust, reaching out to the universe.