Regretele sunt cele mai urâte sentimente...dar a greşi e totuşi
omeneşte. Şi apoi e uşor să dai sfaturi, să scrii, să gândeşti, să ştii ce
vrei dar e mult mai greu să pui asta în practică. Mereu apar răsturnări de
situaţie, chestii inevitabile, neplanificate.
Oamenii greşesc. Nu pentru că vor neapărat, nu pentru că asta
şi-au propus din capul locului, nu pentru că sunt răi, nu pentru că nu iubesc.
Ei fac uneori alegeri greşite, determinate de tot felul de conjuncturi ori
slăbiciuni personale. Uneori amânăm prea mult pentru a ne mărturisi nişte
greşeli şi pentru a ne cere iertare, ajungând în nişte situaţii neplăcute,
ingrate. Iar asta duce negreşit la alte greşeli, la alte tăinuiri, punând
distanţă între noi şi oameni dragi nouă. Mărturisirea unei greşeli eliberează
sufletul de povara vinovăţiei indiferent dacă suntem iertaţi ori ba.
Una din greşelile fundamentale în orice relaţie este lipsa comunicării.
Una din greşelile fundamentale în orice relaţie este lipsa comunicării.
Atunci când nu
comunică deschis unul faţă de celălalt, onest şi încep să-şi ascundă lucruri. E
un fel de sfârşit anunţat pentru că lucrurile tăinuite sunt foarte corozive
pentru suflet. Asta clar.
Cel mai mult greşim atunci când îi lăsăm pe alţii să ia decizii
în locul nostru. Când asistăm indiferenţi dar indiferenţa se plăteşte. La fel
şi nehotărârea, are consecinţe, urmări. Iar părerile de rău nu vindecă răni, nu
şterg cu buretele...Pentru că meriţi tot ce e mai bun, nu trebuie să te
mulţumeşti cu nimicuri, cu ce vor alţii să-ţi dea, ci să lupţi pentru ce îţi
place, pentru idealuri, pentru vise şi să te protejezi. E de datoria ta să te
respecţi şi să încerci indiferent de rezultat.
Uneori se întâmplă să judecăm oamenii după aparenţe şi false
valori fără a înţelege intenţiile lor, fără a-i aprecia în vreun fel. Şi trist
e că de multe ori dispar din viaţa noastră, rămân cuvinte nerostite, o tăcere apăsătoare...Ar
trebui să fim recunoscători pentru fiecare gest frumos, pentru fiecare atenţie,
pentru orice ni se dăruieşte, fiindcă nu obiectul în sine descrie calitatea
omului, ci intenţia lui. În spatele unor lucruri şi gesturi aparent
neînsemnate, lipsite de valoare, se pot ascunde intenţii şi sentimente
extraordinare, pline de bunăvoinţă. Şi cum totul e trecător, firav...poţi
pierde totul într-o secundă.
Nu trebuie să lăsăm dezamăgirile, trădările, suferinţele să ne
transforme în nişte persoane reci, nesigure, suspicioase, care împroaşcă cu
venin în jur. Nu merită. Rolul de victimă, de neputiinţă, de laşitate, nu aduce
nimic bun.
Urăsc faptul că se pierd adevăratele valori, că sunt prost
înţelese atât de multe lucruri şi că mulţi dintre ei nu ştiu să trăiască
frumos, se irosesc inutil, detest faptul că preferă să se înstrăineze în loc să
se aproprie şi că se ataşează mai mult de lucruri decât de oameni, se
despart cu prea multă uşurinţă de orice şi oricine, se îndepărtează de
esenţial. Toţi merităm o viaţă frumoasă, nu ar trebui atât să alergăm, să
forţăm, să grăbim...furaţi de tumultul vieţii cotidiene pierdem naturaleţea,
spontaneitatea şi firescul.
Ar trebui să ne regăsim în lucrurile pe care le facem, să credem în magia
clipelor şi mai ales să nu uităm să fim
noi înşine, aşa cum ne simţim cel mai bine. Să înaintăm cu paşi hotărâţi spre
ceea ce ne dorim, spre ceea ce ne face fericiţi. Adevărul eliberează.
Şi cum spiritele libere, oamenii sinceri, fără inhibiţii, calzi
şi profunzi, sunt tot mai greu de găsit, ar fi bine să le arătăm că ne pasă, să-i
apreciem şi să le mulţumim că ne fac lumea mai bună, mai reală, atunci când ne
însoţesc pe drumul nostru indiferent cat poposesc. Lansăm cu prea multă uşurinţă vorbe grele, arătăm cu
degetul, creăm prea multe probleme, complicaţii fără logică, uneori din egoism,
frica, neatenţie, alteori din frustrări personale. Nedrept, nejustificat.
Câteodată îţi pare rău că ai aşteptat prea mult şi nu ai făcut un lucru pe care l-ai fi putut face (cu uşurinţă cândva), dar acum nu mai poţi...
Datorită iubirii se întâmplă miracole, datorită iubirii suntem
frumoşi, buni. Iubirea chiar e cel mai frumos sentiment, ea ne înalţă, ea ne face
să vibrăm. Eu cred că iubind nu pierdem, chiar dacă nu primeşti cu aceeaşi
măsură înapoi, ea te ajută să devii ceea ce eşti azi ori cel de mâine, te ajută
să te cunoşti mai bine şi să descoperi limitele tale. În zona de confort nu se
întâmplă nimic interesant, dacă nu eşti provocat, aţâţat, e în van. Noi trebuie
să ne continuăm drumul personal, să ajungem în deplinătatea cunoaşterii de sine
indiferent... Iubind trăim, învăţăm, devenim mai puternici, mai umani, mai
frumoşi. Trecem de bariere şi ziduri. Dar cum e mai uşor să renunţi decât să
lupţi...
Dă-le celor pe care îi iubeşti aripi pentru a zbura, rădăcini
pentru a se întoarce şi motive pentru a rămâne.
„E o mare diferență între plăcere și iubire. Dacă îți place o floare o
rupi, și o iei cu tine, dacă o iubești o uzi și o îngrijești o viață
întreagă.” ( Kristiano Loshi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu