Tinerii termină facultatea şi nu îşi găsesc de lucru. Bătrânii ajung la pensie şi nu îşi permit financiar mai nimic, economie la sânge, situaţia materială fiind destul de precară. Adulţii n-au timp să viseze - de dimineaţa până seara luptă ca să îşi întreţină familia, să plătească studiile copiiilor, înfruntând la fiecare ceas, realitatea crudă.
Lumea nu a fost nicicând aşa grăbită, aşa fremătată ca acum, crize economice, crize sociale, depresii, stres, degradarea mediului înconjurător, sărăcie. Toţi vor soluţii rapide, ca să rezolve măcar câteva din problemele lumii.
Şi în sufletul meu au loc mari conflicte, care pot dura şi luni de zile, iar clipele în care mă cufund într-o realitate magică, nu ţin, văd că de fapt, totul e de percepţie. Ok, am înţeles de mult că există doar momentul prezent, acum. Însă omului îi este foarte greu să se concentreze asupra prezentului, dincolo de teoriile pozitive şi îndemnurile altora. Întotdeauna se gândeşte la ce face, cum ar putea să facă mai bine, care sunt consecinţele actelor sale, de ce nu a acţionat şi cum trebuia să acţioneze...fie se preocupă de viitor, ce va face mâine, ce măsuri trebuie luate, cum să îşi îndeplinească visele, cum să evite ce nu îşi doreşte, etc.
Dar live the moment e arareori...O idee ar fi să te împaci cu trecutul, dacă ai greşit să îţi ceri iertare sau să rezolvi cumva lucrurile, să duci lucrurile la bun sfârşit, să conştientizezi că la momentul respectiv ai acţionat cum ai crezut că e mai bine, să dai tot ce ai mai bun şi să poţi merge mai departe, altfel te vor bloca mereu greşelile trecutului. Rezolvă şi nu te mai gândi la ce a fost, cum ar fi fost. Ce e mai bun urmează să vină, nu îţi pune singur piedici în calea fericirii tale. După cum afirmă şi un studiu, cele mai bune lucruri din viaţă sunt gratuite, fericirea nu înseamnă să ai toţi banii dintr-o bancă, maşini rapide şi haine de firmă, ci familie, prieteni şi frumuseţea naturii. În ciuda faptului că oamenii sunt din ce în ce mai materialişti, e ceva să te regăseşti în lucruri simple : să simţi soarele pe faţă, să citeşti o carte bună, să te plimbi pe plajă
şi să te culci într-un pat cu aşternutul proaspăt spălat, să priveşti apusul de soare, să
răsfoieşti fotografii vechi şi amintiri şi să miroşi iarba proaspăt
tunsă sau să asculţi ciripitul păsărilor. Pe mine astea mă fac fericită, printre altele.
Eu cred că viaţa nu înseamnă numai să alergi după diverse, să te închizi în birouri rigide, cu zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer condiţionat pe fundal, în care faci toate lucrurile pe fugă, dormi în fugă, iubeşti pe fugă, te cerţi pe fugă, munceşti pe fugă, mănânci pe fugă, fără să savurezi ceva sau să înţelegi ceva. Da avem nevoie de bani, avem nevoie de industrie, avem nevoie să muncim, să nu ne cuprindă lenea, să nu ne plafonăm, mai e nevoie şi de compromis, avem nevoie de toate astea, DAR cu măsură, cu cap, îţi poţi face timp şi pentru lucrurile importante pentru tine, dincolo de pretexte şi scuze.
Sunt sătulă de patetica scuză: NU AM TIMP (dar pt telenovele şi cancanuri are timp). Avem timp să ne închidem în calculatoare, dar ele nu sunt ferestre în ziduri, de parcă viaţa reală s-a mutat în mediul virtual, ne amăgim ba cu una ba cu alta şi pretindem că ştim, că ne dezvoltăm sau pretindem că suntem fericiţi. Îţi spun eu, e TRIST să te trezeşti la un moment dat, că au trecut anotimpurile vieţii peste tine, şi lucrurile pe care le-ai tot amânat, nu le-ai mai făcut vreodată. AVIZI DE VITEZĂ! Chiar aşa când te-ai detaşat cu adevărat?...lasă-mă cu falsa pauză, vacanţă - 1 săptămână pe nu ştiu unde, fuga de colo colo şi obosiţi, frustraţi, nervoşi pe te miri ce lucru. Când ţi-ai ascultat simţurile, când nu te-ai gândit decât la tine o zi, când ţi-ai închis laptop, telefon, televizor doar SĂ RESPIRI? Când i-ai sunat pe cei dragi, nu pe fugă, nu ca pe un automatism, ci doar de dragul de a-i ASCULTA, animat de conversaţie, nu surd la ce spune?
Ştii ce observ în jurul meu : oameni prizonieri în propriile lor vieţi, feţe crispate, oameni tot mai înverşunaţi, alergând în sprint de colo colo, roboţi rigizi care pierd esenţa pentru că nu au niciodată timp, oameni ce cară după ei POVARA prejudecăţilor, oameni ce ştiu titlul dar uită povestea. De parcă dacă s-ar opri...pierd trenul vieţii. Nu o să mai ai o a doua viaţă, să ştii, fii măcar tu o faţă zâmbitoare, chiar dacă trebuie să ţii pasul ca nu cumva să rămâi în urmă, trebuie să faci parte din lumea asta şi plăteşti şi tu preţul. Mai bine o oaie rătăcită şi în armonie decât încă una din decor, zic. Caută echilibrul...nici prea prea, nici foarte foarte.
Pot spune că marile lecţii pe care le-am învăţat, au fost când am părăsit zona de confort, şi mai ales, au fost tocmai cele pe care mi le-au predat călătoriile. Călătoriile îţi deschid mintea, îţi trezesc simţurile adormite la viaţă, trezesc spiritul de aventură, de nou, de curiozitate, familiar din copilărie.
Întotdeauna am fost de părere că, e aiurea să rămâi în acelaşi loc mereu, să te plafonezi într-un loc făcând aceleaşi lucruri, văzând aceiaşi oameni, aceleaşi feţe. Ce se poate întâmpla interesant, diferit?...doar monotonie. Unele din cele mai frumoase amintiri le am din călătorii, din momentele de explorat, schimbat decorul. Şi da, vechiul pretext: Cine are timp şi bani pentru aşa ceva? Ei bine, părerea mea e că, nu e neapărat chestiune de bani, cât de curaj.
În loc să faci mereu aceleaşi chestii superficiale, ieşit la terase, restaurante, etc, poţi să te urci în tren şi să pleci câteva ore, o zi, două undeva unde nu ai mai fost. Pleacă la munte, du-te la mare, plimbă-te într-un oraş care nu îţi e familiar, observă, ia pulsul altei locaţii, schimbă sezonul, cunoaşte oameni noi, obiceiuri, tradiţii, mentalităţi, fă ceva last minute. Îndrăzneşte omule, deschide-te unor experienţe noi, încearcă şi altceva! Întotdeauna te poţi depărta de turmă, să faci şi altceva decât standard, riscă, ai grijă de tine şi de sufletul tău. Revigorează-te, capătă un suflu nou, deschide-te faţă de lume!
Eu cred că e bine să te provoci măcar din când în când, dincolo de rutină, să ieşi din tipare, să-ţi descătuşezi potenţialul. Crede-mă, te poţi întâlni la răscruce cu propriul tău EU, ori tu într-o altă lumină, descoperind lucruri de care habar nu aveai.
Pe lângă faptul că, viaţa noastră e o permanentă călătorie, de la naştere până la moarte, poţi face cea mai importantă călătorie - să te cunoşti pe tine însuţi. De tine depinde. Peisajul se schimbă, sezonul se schimbă, oamenii se schimbă, nevoile se transformă, cu toate astea, trenul merge înainte. Viaţa e trenul, nu gara.
Încerc să trăiesc momentul, să merg pe principiul aici şi acum. Nu am nevoie de planuri pe 5, 10, 15 ani. Nimeni nu ştie ce va urma, cât stăm pe acest pământ. Învăţ să mă bucur de prezent, de ce am acum, de oportunităţi, fac ce îmi place şi apreciez orice trăiesc.
Aşa că: nu te subestima, fă ce îţi doreşti, întâlneşte-te cu oamenii pe care îi placi, călătoreşte, informează-te, descoperă, profită de ce e frumos pe lume. Amânarea e hoţul timpului şi s-ar putea să nu mai apuci...Nu nesocoti harurile ce ţi-au fost dăruite. Nu trebuie să te îmbolnăveşti sau să pierzi, ca să apreciezi ce ai, poţi fi recunoscător şi azi, poţi aprecia procesul ăsta ce se numeşte viaţă. Miracolul vieţii este lângă tine, înţelege ce se petrece cu tine, conştientizează şi asumă-ţi. Avem tendinţa să interpretăm toate lucrurile care ni se întâmplă, aşa cum ne dorim, nu aşa cum sunt. Crede-mă că nicio viaţă nu e întreagă fără un dram de nebunie.
Tindem să valorizăm ceea ce vine de departe, fără să recunoaştem vreodată tot frumosul care există în jurul nostru, sub nasul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu