Tired...

...Aş vrea să nu mai îmi pese, să devin o egoistă nemernică care îşi vede de drumul ei...poate că încă sunt prea umană. Sunt obosită de toate scuzele patetice, de toate promisiunile şi trădările altora, de toată victimizarea, de toate momentele în care am înţeles că şi tăcerea e un răspuns. Da, mă simt obosită de toate palmele vieţii care m-au trezit la realitate, de toate jurămintele de credinţă care nici bine nu au fost rostite că au şi fost încălcate. Primăvară mincinoasă...Aş vrea să treacă toate pe lângă mine ca pe lângă un surd, să nu le mai aud..Who cares?...iluzii, dezamăgiri, măşti, trădări...spectacol tâmpit, prost înţeles.

Obosită de toate iubirile false, de toată lipsa de autenticitate ori spontaneitate. La naiba cu toate! ...Toate sunt construite pe nisipuri mişcătoare, apar şi dispar, se nasc şi mor, vine valu şi le ia de parcă nici nu au existat vreodată.

Iubire necondiţionată...ce poveste frumos ambalată pentru proşti şi cât de ireală ori inexistentă. Fericire prefăcută ce se prăbuşeşte peste un munte de minciuni. Te joci, forţezi limite, profiţi şi vine vremea când dai şi socoteală..reversul medaliei. Trebuie să fii pregătit să plăteşti pentru că ţi-ai încălcat promisiunile, că ai trădat încrederea sau ai mânjit confesiuni...

Rămăşiţe de vise...Cine e mai vinovat ca altul?...cei care mint cu neruşinare? Cei care te strâng la pieptul lor binevoitor ca în secunda următoare să îţi tragă preşul de sub picioare? Cei care pretind că îţi sunt prieteni? Cei care pretind că te iubesc dar poposesc prin paturile altora? Ori aceia care dispar fără vreun cuvânt din viaţa ta, ca mai apoi, după ceva vreme, să reapară ca şi cum nimic nu s-a întâmplat şi se aşteaptă ca lucrurile să fie aşa cum le-au lăsat? Sau persoanele dragi care te trădează fără nicio remuşcare şi îţi întorc spatele când ai nevoie? Whatever...

Să fii deşteaptă e totuşi un handicap...bărbaţii preferă proastele, pe cele dispuse la orice pentru plăcerea bărbatului, doar aşa pot avea supremaţia. Cu cât vorbeşti mai puţin cu atât eşti mai apreciată. Parcă întreg universul conspiră să te facă nefericită, să te facă să te legi la cap fără să te doară...părinţi, prieteni, cunoştiinţe, media, reţele sociale etc. Femeile măritate te condamnă pentru libertatea ta, pentru curajul tău de a nu te supune, încearcă să te convingă că au luat cele mai bune decizii, să îţi garanteze că viaţa de cuplu e plină de satisfacţii, parcă nu mai termină în complimentat şi ipocrizii, de parcă e îndrăgostită de un înger. 

TOATE aceste sfaturi, inclusiv cele: nu e bine să ridici atâtea pretenţii, trebuie să faci compromisuri, să devii femeia-obiect, asta e misiunea ta, de dragul copiiilor, de dragul lui sau de dragul unor vieţi pierdute. O femeie trebuie să treacă cu vederea unele infidelităţi ale soţului ori nu ştiu ce porcării...Pe bune? Eu dacă aş aplica acelaşi comportament ca al lui..m-ar da la rechini. Scutiţi-mă! Sunt sătulă de femei care devin pe zi ce trece tot mai idioate, mai comprovirusate. El e un măgar şi să îl mai şi ador pentru asta, pentru ce naiba să-l apreciez? Pentru faptul că mă vrea cât mai umilă şi tâmpită?..şi mi se mai şi spune: Ei lasă că o să înţelegi tu mai târziu, într-o zi o să îţi schimbi viziunea, omul pe care îl iubeşti bla bla..Serios? Ghiciţi în stele sau se schimbă realitatea peste noapte şi o să trăim ca în basme? 

Whatever, vreau să rămân imună la astfel de sfaturi şi să fac cu viaţa mea ce vreau eu, nu ce „se cade”, decât să trăiesc cu o asemenea resemnare...Cum naiba să iubesc lipsa lor de atenţie, lipsa lor de intuiţie ori înţelegere? Nu, nu e timp pentru asta, nu e timp să fiu tristă, timpul e un dar preţios. Ok, trădarea e la tot pasul, e umană, trădarea ta, trădarea propriilor vise, aşteptări, experienţe, doruri, speranţe. Dar ştii că o să treci peste..merită mai mult sau mai puţin dar trece...de fiecare dată, iluzia unui nou început vindecă acolo unde au rănit alţii, se umple spaţiu gol, uităm... Îndârjirea de a supravieţui, speranţa nepieritoare şi bucuria clipei...Toate sunt etape, lecţii. La început toate ni se par grele. Apoi devin tot mai uşoare pe măsură ce ne învăţăm lecţiile. Viaţa e plină de urcuşuri şi coborâşuri. Ăsta e farmecul.