I am just fine...

Lume disperată să îşi pună cătuşe înainte de orice, să intre în „rândul lumii”, să o facă şi pe asta şi mai ales la o vârstă cât mai fragedă ca nu cumva să rămână neluaţi. Pe bune?! Uneori ne-o căutăm singuri cu lumânarea...

De ce naiba ne învârtim în jurul cozii, ne ascundem în pseudo-relaţii, pseudo-căsnicii, pseudo-fericiri?  Ok, aşa e lumea construită, se pierde printre atâtea măşti, asta e firea umană poate...Ştii ce ar fi bine să învăţăm? să credem doar în momente...momentul când ţi-a spus că te place, te iubeşte, că eşti ceea ce şi-a dorit. Crede omule în momentul ăla şi atât, dar în secunda în care a ieşit pe uşă ia-ţi gândul! Momentul a fost real...apoi nu mai contează. Secretul e să înveţi să te detaşezi de sentimente, să înţelegi că pierzi ceva, câştigi altele şi de multe ori, ce e mai bun urmează să vină. 

Voi cei care vă plângeţi ba de una ba de alta, voi acceptaţi jumătăţi de măsură şi îmi tulburaţi preţioasa mea libertate şi liniştea cu confesiunile voastre, pe care nu vi le cer, nu vi le smulg. Şi iar începi cu bărbati-miu, omul meu face şi drege...drame închipuite ori reale. Suntem fiinţe nu obiecte, nu ne aparţinem, de câte ori trebuie să mai urlu că detest al meu, a mea... De câte ori să îţi mai explic, că eu nu aparţin nimănui, că nu voi fi vreodată sub papuc, sunt liber arbitru... Şi îmi aparţin doar mie, plăcerilor şi dorinţelor mele, chefurilor mele, că dacă fac ceva e pentru că vreau, nu o să mă supună vreodată un lucru, o nevoie şi cu atât mai puţin un om. Şi aşa ar trebui să fie la toată lumea. Şi iar mă înebuneşti cu cele 101 feluri de mâncare pe care i le prepari soţului tău, de parcă ai câştiga vreun premiu pentru asta, ori e nu ştiu ce realizare.

La naiba, de parcă nu mi-ar fi destul de greu în rahaturile de zi cu zi, în lumea asta a bărbaţilor care văd  femeia ca pe un obiect, care mă văd doar un chip frumos şi atât şi se gândesc numai la jucăria lor din pantaloni. Acum mă seci şi tu cu paranoia ta. Mă faci părtaşă şi la ce nu vreau să fiu. De parcă dacă stai ca fraiera şi te frămânţi, nu o să se întâmple inevitabilul. Ce să îţi fac dacă eşti naivă, pui botul la tot ce îţi spune el şi îţi alimentezi singură nervozităţile? Ai vrut să fii "doamnă" nu?

Dacă iubirea stă doar în „cu cine ai fost?”, de ce ai întârziat? sau alte câteva mii de dc-uri imbecile... Atunci mă lasă rece. Suntem pasageri prin viaţa asta, nu deţinem nimic, totul ţine fix o clipă, un moment, nu-l poţi lega de tine că aşa vrei tu, nu sunteţi siamezi, îţi tot repet. Nu e nici măcar vina lui, că NU SIMTE când e ceva în neregulă, că nu ştie niciodată să întrebe, să pună întrebarea potrivită. Aşa e construit, nu e robot construit după dorinţele tale, aşa era şi înainte de a-l lua acasă. Dacă tu nu îţi asumi realitatea şi nu eşti conştientă, e doar vina ta că ai aşteptări nerealiste. Şi iar îmi sari în cap că nu înţelegi reticenţa mea în privinţa relaţiilor, mă faci nebună şi nestatornică. Şi iar începi cu negarea. Nu înţelegi fato că sunt sătulă de atâtea cazuri, de atâtea confesiuni, că ştiu şi ce nu vroiam să ştiu şi că nu mai cred...Că de fapt, sunt conştientă de cât de grea e viaţa de familie şi nu vreau asta pentru mine.

Când ţi-am arătat joaca vrăbiilor, acea furnică muncitoare, acel apus de soare minunat, te-ai uitat chiorâş la mine, mi-ai zis că am luat-o razna. Ok, dacă să te bucuri de lucrurile simple, frumoase, dacă să observi ce e în jurul tău înseamnă să o iei razna...atunci ce să îţi spun, mai bine stai şi plânge-ţi de milă şi fă un infarct de grija soţului. Nu înţelegi tu femeie frumoasă, că nu trebuie să laşi pe nimeni să îţi ia bucuria de a trăi?..să te bucuri de oameni, de muzică, de natură, de ieşiri şi să iei totul aşa cum vine, fără să alergi, fără să forţezi, fără să tânjeşti după cai verzi pe pereţi...Nu înţelegi că dacă îţi arunci frustrările asupra mea nu se schimbă nimic? Nu înţelegi că nu ascult de trebuie-urile, bine-urile şi musai-urile altora? Drama nu e la mine aşa cum spui, eu sunt liberă şi ştiu că dramă e să te resemnezi, să te dai bătut, cum o faci tu, puţin câte puţin, în fiecare zi. 

Eu am înţeles deja că relaţiile se deteriorează în timp, se consumă, se deşiră ca puloverul tău preferat, pe care l-ai purtat mai mult decât merita... Totul nu e decât o mare minciună. Ne minţim, negăm realitatea, ne ascundem şi agravăm boala sufletului. Când naiba o să înţelegi că liniştea şi fericirea ta nu depind de nimeni, că vine din interiorul tău şi din alegerile tale? Liniştea vine din detaşare şi conştientizare, nu celălalt te ridică, nu citatele, nu mesajele inspiraţionale, nu buddhismele, nici pozele, nici video-urile. Nimic din toate astea, toate vin din tine, tu trebuie să le înţelegi, tu trebuie să te iubeşti, să apreciezi, tu tu tu...degeaba le cauţi în lumea exterioară, nu ţin, sunt doar iluzii.

Viaţa e plină de frumuseţe. Observ-o. Observă albinele, copiii, feţele zâmbitoare. Miroase ploaia şi simte vântul. Trăieşte-ţi viaţa la întregul ei potenţial, şi luptă pentru visele tale. – Ashlay Smith