Ironii..faze ale realităţii

Dezamăgire.Asta e dezamăgitor. Stiu ce fac! se răsteşte el. Pentru Dumnezeu! şi iată din nou acea privire.

Nu e nicio îndoială, daca ea ar fi avut vreo chitanţă pentru el, până acum l-ar fi returnat: "Ăsta e defect. Nu e ceea ce voiam. "

 Câte femei măritate nu şi-au zis asta în gând?: ~Mi-aş fi dorit să am bon pentru el ca să-l pot returna~. :))

 Şi apoi bebeluşii...toată lumea, obsedată, atunci când te afli în aceeaşi încăpere cu un babyştrumf nimic altceva nu există, s-a spulberat speranţa ta că ce ai de spus contează. Nu ştiu dacă să mă simt vinovată că nu simt la fel ca ceilalţi, dar în mine nu stârneşte nimic acea creatura "magnifică", cine are să şi-i crească, cine nu să nu-şi dorească!

 - Nu e vina mea că nu ii găsesc adorabili, comici sau mai ştiu eu cum. În fine, asta mă priveşte, dar tot mă intrigă babymania altora.

 - Ce se întâmplase cu prietenii ei? ...Înainte, erau amuzanţi, le plăcea distracţia, erau sociabili şi interesanţi, dar deja petrecuse prea multe seri ca aceasta, cu cupluri iritabile, cu feţe palide şi ochi roşii şi goi, în încăperi mirositoare, exprimându-şi mirarea că bebeluşul se face tot mai mare, nu mai mic. S-a plictisit să se arate încântată când vede un bebeluş târându-se, de parcă asta ar fi  o evoluţie total neaşteptată, acest „târât“. Ce era de aşteptat, să zboare? Nu are chef să miroasă capul unui copil. A încercat o dată, şi mirosea la fel ca partea interioară a unei curele de ceas.

Adevăraţi pionieri curajoşi, primii bărbaţi din istorie cu puţin pipi pe costumul de reiat şi un pic de vomă în păr. Evident că nu poate rosti gândurile astea cu glas tare. E ceva nefiresc pentru o femeie să considere bebeluşii – sau, mai bine zis, discuţiile despre bebeluşi – drept o chestie plictisitoare. S-ar crede că este o femeie acră, geloasă, singură. 

exemplu: Ea pleacă de acasă într-o delegaţie, el rămâne acasă sa aibă grijă de fata lor, tineri şi frumoşi, pereche perfectă în aparenţă şi totuşi...

Ea îl sună mai târziu, să verifice dacă totul e în regulă acasă.

 - Ce ai făcut? „Am fumat, m-am îmbătat, am drogat-o pe fiica noastră, am sunat foste prietene, am distrus casa, am dansat mormăind singur. Am căzut ca un beţiv pe stradă.“ răspunsul din minte. În timp ce ea vorbeşte, Dexter se uită la dezastrul din camera lui Jasmine – aşternuturile pline de lapte, cărţile şi jucăriile împrăştiate, sticla de vin goală şi paharul murdar. iar cel real:

- A, pe-aici, m-am uitat la televizor. Tu ce faci?

Peste ceva ani, divorţat, deprimat si distrus, confesându-se celei mai bune prietene:

 - Eram complet inutil. Uram asta, nu voiam să fiu acolo. Tot timpul ne prefăceam că eram familia perfectă, iar eu mă gândeam că asta e o greşeală, nu e pentru mine. Mă gândeam ce grozav ar fi  să pot dormi iarăşi, să plec în weekend sau doar să ies în oraş, să mă culc târziu, să mă distrez. Să fiu liber, să nu am nici o responsabilitate. Nu am fost un tată bun, nici nu ştiu cum se face asta, doar că nu aşa mă vedeam înainte sa ma însor.
Aşa că oameni buni, nu fiţi naivi, nu vă mai hrăniţi cu iluzii, aşteptări nerealiste. Nu există cupluri perfecte, ci doar cele care se străduiesc să păstreze aparenţele.  Nu condamn pe nimeni, fiecare e liber să facă ce doreşte, e doar perspectiva mea, nu înseamnă că am dreptate. Sunt convinsă că a aduce un copil pe lume e magic, e frumos, e firul vieţii, însă nu sunt aşa mare fan ca celelalte, şi îmi păstrez părerea că a face un copil, a face pasul cel mare, e o decizie importantă care schimbă vieţi, traiectorii. Nu fac aici pe lupul moralist, numai că eu zic dacă tot iei decizii atat de importante, asumăţi-le, fă alegeri conştiente. Să fii complet informat, realist, asupra lucrurilor ce urmează să se întample, să fii destul de responsabil, matur şi copt ca să poţi să te bucuri de alegeri. Altfel...se alege praful. Eşti încă unul din turmă.
Mare atenţie, multe par puţine sunt de fapt, iubirea nu intră în nişte fraze, nu există sentiment mai puternic, şi totuşi nu este neapărat un sentiment statornic. Nu cred că poţi da un sfat referitor la dragoste, e atât de diversă, trăiri şi aşteptări diferite. Ea vine sau nu, dragostea se simte sau nu, dincolo de raţiuni, constrângeri ori reguli.
Subiectul e lung...insă în incheiere vă doresc să fiţi iubite, apreciate dar mai ales iubiţi-vă şi respectaţi-vă pe voi înşine, apoi pe restul. Începeţi cu voi căci de acolo pleacă adevărata iubire. :)