De cele mai
multe ori, pentru noi, realitatea nu este ceea ce este ci ceea ce am decis noi
că este. Comportamentul unei persoane
adesea nu arată decât ceea ce observatorul își imaginează că vede. Cumva oamenii
nu mai văd ceea ce au în față, ci ceea ce au fost antrenați să vadă.
Începem prin
a trage concluziile după care încercăm să le demonstrăm. Ceea ce e destul de
absurd. Suntem prea adormiți ca să ne dăm seama cât rău ne facem singuri. De
regulă, oamenii nu-și dau seama cât de norocoși sunt până când situația lor nu
se înrăutățește și mai tare.
După cum
spunea un mare înțelept: nu există bucurie mai mare decât să nu ai niciun motiv
de tristețe; nu există bucurie mai mare decât să te bucuri de ceea ce ai. Numai
cei mulțumiți sunt cu adevărat liberi.
Orice relație
înseamnă o interacțiune. Orice interacțiune conduce la o mai bună cunoaștere de
sine. Relațiile cu cei apropriați ne pot ajuta să ne eliberăm din condiționare,
permițându-ne să vedem cum și unde suntem blocați, ce avem nevindecat în noi,
ce socoteli nu ne-am încheiat cu trecutul. Relațiile ne confruntă cu lucruri din noi înșine
pe care nu le putem suporta. Când trăim singuri, de multe ori nu suntem
conștienți de tiparele noastre, pentru că trăim în ele. Dificultățile din
intimitate ne arată la ce trebuie să lucrăm ca să intrăm într-o relație mai
profundă cu noi înșine și cu ceilalți. Să ardem vechile tipare de eschivare și
negare, pentru a avea relații mai armonioase.
Majoritatea
defectelor pe care le vedem la alții și le reproșăm cu înverșunare, ne aparțin
de fapt nouă dar nu suntem conștienți ori nu le-am acceptat încă. Indiferent de
ocazie, durerea servește exclusiv egoului. Ego-ul e mereu fragil și ușor de
rănit. Când toate lucrurile sunt în armonie, nimeni nu-și mai amintește de ego.
Iubește-i și acceptă-i pe ceilalți așa cum sunt. Cele mai mari obstacole în
relații sunt de fapt poveștile noastre despre cum credem că ar trebui să fie
totul, poveștile pe care le fabricăm despre noi, despre ce se va întâmpla, etc.
Fără conștientizare și o comunicare deschisă, sinceră și asumare, n-avem nicio
șansă să ne înțelegem. E nevoie de calm și seninătate. Răbdare. Luciditate.
Indiferent ce apare, putem învăța să acceptăm acel lucru și să îl lăsăm să fie
așa cum este. Să ne permitem să ne simțim inima și să ne împrietenim cu ceea ce
există.
Iubirea adevărată eliberează, nu
înlănțuie...
Această
experiență a conștientizării fără opinii, fără judecăți critici și fără
așteptări, te face să te simți liber și bucuros la fel ca un copil care observă
și admiră minunile vieții. Din ”puritatea inimii” se vede cel mai bine.
Atunci când
începi să apreciezi frumusețea din jurul tău, din ce în ce mai multe lucruri
frumoase îți ies în cale. Cred că cheia fericirii constă în deschidere,
flexibilitate și mai ales, renunțarea la așteptări...
Bogăția seninătății plină de
detașare...
