Înțelepciunea inimii...

De cele mai multe ori, pentru noi, realitatea nu este ceea ce este ci ceea ce am decis noi că este. Comportamentul unei persoane adesea nu arată decât ceea ce observatorul își imaginează că vede. Cumva oamenii nu mai văd ceea ce au în față, ci ceea ce au fost antrenați să vadă.

Începem prin a trage concluziile după care încercăm să le demonstrăm. Ceea ce e destul de absurd. Suntem prea adormiți ca să ne dăm seama cât rău ne facem singuri. De regulă, oamenii nu-și dau seama cât de norocoși sunt până când situația lor nu se înrăutățește și mai tare.

După cum spunea un mare înțelept: nu există bucurie mai mare decât să nu ai niciun motiv de tristețe; nu există bucurie mai mare decât să te bucuri de ceea ce ai. Numai cei mulțumiți sunt cu adevărat liberi.

Orice relație înseamnă o interacțiune. Orice interacțiune conduce la o mai bună cunoaștere de sine. Relațiile cu cei apropriați ne pot ajuta să ne eliberăm din condiționare, permițându-ne să vedem cum și unde suntem blocați, ce avem nevindecat în noi, ce socoteli nu ne-am încheiat cu trecutul. Relațiile ne confruntă cu lucruri din noi înșine pe care nu le putem suporta. Când trăim singuri, de multe ori nu suntem conștienți de tiparele noastre, pentru că trăim în ele. Dificultățile din intimitate ne arată la ce trebuie să lucrăm ca să intrăm într-o relație mai profundă cu noi înșine și cu ceilalți. Să ardem vechile tipare de eschivare și negare, pentru a avea relații mai armonioase.

Majoritatea defectelor pe care le vedem la alții și le reproșăm cu înverșunare, ne aparțin de fapt nouă dar nu suntem conștienți ori nu le-am acceptat încă. Indiferent de ocazie, durerea servește exclusiv egoului. Ego-ul e mereu fragil și ușor de rănit. Când toate lucrurile sunt în armonie, nimeni nu-și mai amintește de ego. Iubește-i și acceptă-i pe ceilalți așa cum sunt. Cele mai mari obstacole în relații sunt de fapt poveștile noastre despre cum credem că ar trebui să fie totul, poveștile pe care le fabricăm despre noi, despre ce se va întâmpla, etc. Fără conștientizare și o comunicare deschisă, sinceră și asumare, n-avem nicio șansă să ne înțelegem. E nevoie de calm și seninătate. Răbdare. Luciditate. 

Indiferent ce apare, putem învăța să acceptăm acel lucru și să îl lăsăm să fie așa cum este. Să ne permitem să ne simțim inima și să ne împrietenim cu ceea ce există.

Iubirea adevărată eliberează, nu înlănțuie...

Această experiență a conștientizării fără opinii, fără judecăți critici și fără așteptări, te face să te simți liber și bucuros la fel ca un copil care observă și admiră minunile vieții. Din ”puritatea inimii” se vede cel mai bine.

Atunci când începi să apreciezi frumusețea din jurul tău, din ce în ce mai multe lucruri frumoase îți ies în cale. Cred că cheia fericirii constă în deschidere, flexibilitate și mai ales, renunțarea la așteptări...

Bogăția seninătății plină de detașare...