Te apropii ca vântul care adie în ceafă,
cu vorbe de miere și pași fără hartă,
apoi dispari ca un fum de tămâie,
lăsând un piept gol și-o migrenă târzie.
E doar un joc? E iar un test? E doar frica din tine?
Sau te sperie gândul că ai vrea să-ți fie bine?
Mă cauți flămând, mă vrei toată
Și apoi taci ca o vină ce lasă pată,
Ești haos cu ochi blânzi, ești frig în ardoare,
Faci din comunicare o luptă și peste liniște tragi zăvoare
Eu, tornadă de doruri și furtună,
Tu, băiatul care fuge și gonește
când simte că se naște ceva ce-l strânge.
Îmi vrei sufletul, da’ nu știi ce să faci cu el
Azi spui că ți-e dor și mă porți ca pe-un vis,
mâine dispari fără urmă, de parcă nici nu ne-am fi scris.
Și eu nu-s templu să te rogi, apoi să pleci
Nici labirint să te pierzi în mine pe trepte reci
E furtună în tine și m-ai prins în ea
Dar eu nu vreau să fiu vremea ta
Torn un vin roșu în paharul tăcerii
Îl beau pentru mine, pentru tot ce am lăsat
Pentru tot ce mi s-a promis și nu s-a livrat
Oamenii nu se schimbă, un alt port abandonat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu