A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. (O. Paler)

vineri, 9 septembrie 2016

Alungare...


Câteodată, am senzația că port o încărcătură cu dinamită, iar el sigur lucrează la detonări. E așa de enervant..

Sunt momente în care îmi simt mintea sfâșiată în două. 
Momente în care cad pradă unui conflict interior.  Mă rătăcesc în cuvinte și renasc culori pictate adânc în suflet. Și totul e de parcă timpul încremenește iar lucrurile din jur îți pierd culoarea, se pierd într-un fond monoton. Nici nu simt că mai sunt vie. Dar ce bine sunt doar pase și trec...mă reechilibrez și îmi reactivez speranța. Îmi reamintesc să mă uit în jur să observ. Culori, oameni, forme, stiluri, tipare. Și e minunat că pot face asta.

Recunosc, mă oftică faptul că el se simte în largul lui oriunde s-ar afla. Tare aș vrea să capăt ca prin minune acea lejeritate, acea relaxare și adaptabilitate la orice îi iese în cale.

Mi-ar plăcea uneori, să nu mai am suflet. Să nu reușească să mă mai dea ceva sau cineva peste cap. Dar...

Bune sau rele, lucrurile care se întâmplă se cer luate ca atare. Într-un fel sau altul, toți trecem peste...

Ce mă irită e că îți investești încrederea într-un om, devii vulnerabil în fața lui și asta îi dă putere să te rănească. Nu mi se pare corect deloc. Nu poți sta într-o alertă continuă, ridicând întruna ziduri doar pentru că ai avut niște experiențe nefericite sau niște oameni înainte, au avut grijă să-ți spulbere credințe. E nevoie să dai șanse. Într-adevăr atunci când ești atent, controlezi situația...dar pierzi pe alte planuri. Și cât reziști cu garda sus, ținând la distanță tot ce ar putea să te rănească? Nu..asta nu funcționează. E doar fugă și lașitate.

Mă enervează lumea asta băgăcioasă și atât de curioasă. Pe bune, nu e vorba că fac pe misterioasa sau că ascund nu știu ce secrete, dar pur și simplu nu simt nevoia să împărtășesc cu oricine experiențele mele. Așa sunt eu. DE CE trebuie să te superi? Dacă aleg să-mi ascund existența comună de altfel, sub un văl de tăcere, e alegerea mea. De ce insiști?! Pur și simplu nu-mi place să vorbesc despre mine sau de anumite lucruri. Nu am pur și simplu chef să vorbesc despre ele. Ce e atât de greu de acceptat? Încerc un rol de camuflare în societate, nu vreau să atrag atenția cu nimic. Chiar nu înțeleg de ce nu sunt lăsată în pace din moment ce eu nu deranjez pe nimeni cu nimic, nu mă interesează viața altora. Lumea vorbește mult...și prost. Și speculează maxim atunci cînd nu primesc răspunsuri. Ok vorbiți și credeți fix ce vreți dar nu mai insistați pe lângă mine, vedeți-vă de treabă.

Sau veșnica întrebare ”De ce ...?”..pentru că sunt om, mai am și perioade în care liniștea mi-e zdruncinată sau mă copleșesc lucruri care nu-mi plac, care mă dor. Și se tot insistă pe subiect...frate ce poți spune..când amintirile se întorc ca să te bântuie și te simți obosit, vlăguit, sau viața ta nu e deloc așa cum ți-ai imaginat și nu-ți dorești decât să fugi? Și nu am chef să mai discut, cu atât mai puțin cu o persoană care nu știe mai nimic despre mine sau nu înțelege...wtf

Curiozitatea asta excesivă mă scoate din minți. E viața mea, trăirile mele, alegerile mele. Tu ce tot vrei?

Oricum pretinzi că nu s-a întâmplat nimic, că ești bine, pentru a supraviețui...

Și reproșurile, șantajele emoționale mă exasperează...în niciun caz nu obții ce vrei. Detest presiunea...de orice fel. Daca simt nevoia să-ți împărtășesc ceva o fac din proprie inițiativă, nu pentru că insiști. Dacă nu..mă bați la cap degeaba. Nu faci decât să mă îndepărtezi.

Poate că ar trebui să ne scriem fiecare câte un manual de întrebuințare...dar chiar și așa cu toate instrucțiunile și vorbind cât se poate de clar, mi s-a întâmplat să fie fail total.


Înveți să citești printre rânduri. Înveți să crezi în oameni ca tine. Înveți să crezi și în bine chiar dacă vezi atâta noroi. Înveți să vezi hotarele dintre noi. Înveți să faci față presiunilor din trecut. Înveți...orice. dacă vrei.

Te extinzi. Te desprinzi. Te descoperi. Te pierzi. Te regăsești. Și de la capăt...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu