A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. (O. Paler)

Se afișează postările cu eticheta Amorțire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Amorțire. Afișați toate postările

duminică, 17 ianuarie 2021

Amorțire

Gânduri bizare îmi dau târcoale...

Lumea întreagă aleargă înainte, iar eu stau de cealaltă parte a gardului, fluturând din mână la oameni care oricum nu se mai uită spre mine, lasându-mă în urmă. Rămân suspendată într-un timp mort.

Motivele sunt întotdeauna egoiste și primare. Scuzele pe care le născocim în schimb, sunt complicate. Parcă viața tuturor nu e decât o încrengătură de secrete și minciuni. Niciodată nu poți știi cine este o persoană cu adevărat, dincolo de aparențe. De fapt, un om te lasă să-l cunoști cât și cum vrea el. Însă tocmai ceea ce nu spune, face diferența. 

A sta comod într-o închisoare autoimpusă este mai ușor decât să te cercetezi efectiv.

Și dacă așa cum spunea cineva: este obligația morală a oamenilor să caute bucuria, de ce n-o caută? Dacă o picătură de bucurie pe care o creezi poate modifica oceane întregi de negativitate, de ce n-o facem?

De ce e așa greu să te mulțumești cu o viață banală?

Lucrurile extraordinare sunt incitante și ne cheamă cu trâmbițele și culorile lor vii. Dar sunt atât de fragile. Se spulberă înainte să realizezi ce s-a întâmplat. Totuși, sunt șanse în căutarea cărora te pornești, deschideri spre marea de posibilități. Cum îți găsești pacea, echilibrul în vremurile astea?

M-am gândit că toate lucrurile aveau poate altă realitate, pe care eu n-o văzusem până atunci.

N-am priceput ce vedeam, ce simțeam. Senzația asta de distanțare vine din depărtare...