Om de lut, cu mâini ce frământă gânduri,
Iubitor de frumos, ascultă șoaptele naturii,
Fascinat de taine, cu un rucsac pentru tot universul.
În tăcere se naște misterul său,
Artist în formare, își pictează nopțile
Cu umbre reci și lumină care pulsează doar pentru sine.
Rece la suprafață, un zid de gheață fină,
Dar în adânc, moale și profund,
Ca un râu ce curge sub pământ,
Ascunde secrete și doruri neterminate.
Vorbe puține, priviri care cântă,
Un om care pare imposibil de descifrat.
Dar cine știe să vadă, cine îndrăznește
Îl simte: nu e zid, e labirint, și e viu.
Poate că într-o zi ai să te redescoperi...
Prieten drag, îmi lipsești în călătorie
Aș vrea să zburătacim fără granițe,
Să ne pierdem printre nori și taine
Să desenăm vise și râsete neobosite,
Să ne simțim liberi, fără ziduri, fără reguli,
Doar aerul, vântul și ecoul inimilor.
O prietenie cu aripi nevăzute,
Care ne poartă mereu unde ne e dor...
