Răspunsuri...

Lumea e mare şi are o grămadă de oameni minunaţi în ea, oameni talentaţi, oameni frumoşi sufleteşte sau cu un suflet de copil, oameni care merită totul. Pentru ei merită să lupţi, să mergi mai departe şi să încerci să faci lucruri frumoase. Pentru că e posibil ca într-o zi drumul lor să se intersecteze cu al tău.

Ei sunt cei „altfel”, cei care îţi luminează şi îţi colorează viaţa într-un mod unic. Unii te vor face să vibrezi, alţii te vor face să experimentezi o altfel de compatibilitate, unii îţi vor lăsa comori în suflet, alţii te vor face să priveşti altfel viaţa. Pentru oamenii ăştia nu merită să te laşi deformat de societate, de oameni răi. Nu merită. Mă feresc de oamenii prefăcuţi, care vor doar să afişeze, asta-i viaţa mimată, nu trăită, şi genul ăsta de oameni te descurajează să-ţi păstrezi normalitatea, bucuria.

Cred că atunci când doi oameni sunt meniţi să fie împreună, timpul îşi pierde măsura...cumva se regăsesc mereu. Uneori răspunsurile vin atunci când nu mai avem speranţa că vor veni. Viaţa e plină de surprize, niciodată nu ţi se întâmplă exact ce te aştepţi. Alteori când obţii răspunsuri la unele întrebări ce te frământă, se întâmplă să afli mai multe despre tine, despre ce te defineşte ca om, despre lume. Fiecare clipă e un nou început...de întrebări şi răspunsuri.

Câteodată din frică, din laşitate, întrebările nu ies la suprafaţă. Poate că ne ard pe buze dar cu toate astea nu le rostim de frica consecinţelor sau pentru că e mai confortabil sub pătura ignoranţei. Adevărul nu e neapărat plăcut sau uşor de acceptat.

Sunt unele răspunsuri ce te gâtuie de emoţie, te lasă fără grai şi altele care te copleşesc cu trăiri. Dau viaţă unor gânduri bântuite, unui foc lăuntric. Sunt momente în care trebuie să taci doar ca să poţi asculta cu adevărat răspunsuri. Uneori când buzele sunt pecetluite inima cântă cu mii de voci...

Altele sunt pur şi simplu...chemate, dorite, răspuns la ce ai provocat, sau după ce ai tânjit.

Uneori trebuie să gândeşti mai puţin şi să faci mai mult, să simţi mai mult. Esenţa lucrurilor contează, nu lucrurile în sine.

Înainte de a fi capabili să comunicăm cu adevărat cu ceilalţi, trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine destul de bine. Nu e suficient să citeşti, să te informezi, să ceri păreri, să te educi, fără a te uita tu însuţi în interiorul tău şi să simţi cu adevărat ce e real, adevărat şi important pentru tine.

Câteodată am senzaţia că unora le curge în vine sânge putred şi afectat. Mult prea viciaţi, mult prea indiferenţi, fără scrupule. Urăsc acele zâmbete maliţioase, răutate deghizată, acei oameni care apar ca un nor în încăpere, autosuficienţi. Nu au nimic bun de oferit.

Maturitatea vine la pachet cu foarte multă ipocrizie. Ea vine dintr-o serie de deziluzii, dezamăgiri. Totuşi maturitatea te învaţă să ai aşteptările potrivite, să alegi mai conştiincios, sunt etape...totul e trist dacă vrei să fie trist.

Rămâi frumos. Rămâi aşa cum eşti. Bun, implicat, capabil de dragoste. Alege lumina, fii diferit. Ştiu că e mai uşor pentru un om să ucidă lumina din sufletul lui, decât să lupte cu întunericul de pretutindeni. Dar poţi să ieşi din tipare. Hai să nu devenim toţi umbre a ceea ce am fost cândva sau am vrut să fim, tentative de oameni. Morţi vii care renunţă prea uşor...

Hai să mai dărâmăm din zidurile astea invizibile, ce le-am ridicat cu trufie şi ambiţie, hai în loc să ne plângem şi să ne resemnăm, să redefinim „aproape”, legăturile afective - tandreţea şi dragostea. Lumea ar fi un loc mai frumos, mai bun. Nu poţi schimba o lume întreagă dar poţi încerca să te schimbi pe tine, să îmbunătăţeşti unde poţi, să luminezi încăperea în care apari, să lupţi. Trebuie să ştii să pierzi, să ierţi, să uiţi cu capul sus. Your soul is your gift to the world...

Viaţa e imprevizibilă precum o femeie: acum îţi zâmbeşte, acum îţi trânteşte uşa în nas...