A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. (O. Paler)

sâmbătă, 10 martie 2012

Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!




Vezi tu  viaţa nu este întotdeauna ceea ce pare, dar este întotdeauna ceea ce o facem noi să pară!

Ştiu că s-ar putea ca în acest moment al vieţii tale să îţi doreşti din răsputeri să trăieşti altceva, să fii o altă versiune mai bună a ta, să te bucuri de alte standarde ale vieţii, să întâlneşti alt gen de oameni, să faci parte dintr-o cauză mai mare, să aduci beneficii vieţii şi să te poţi bucura din plin de tine.

Dar, cu toate astea, n-o faci! Şi nu că nu ţi-ai dori, ci pur şi simplu eşti prins în acelaşi pattern iar şi iar, într-un pattern al mediocrităţii, al nemerituozitatii, al neajunsurilor şi al unui adevăr al vieţii în care ai fost învăţat să crezi, pentru că n-ai ştiut că există şi altceva.

Ştiu că e o perioadă în care viaţa ta este dată peste cap, e o perioadă în care eşti confuz, în care nu ştii ce soluţii să găseşti pentru a merge mai departe. Ştiu că poate e greu pentru tine în acest moment să priveşti limpede şi să poţi să zâmbeşti, fiind recunoscător pentru această clipă şi pentru această minunată oportunitate de a face alte alegeri în viaţa ta, alegeri menite să-ţi infrumusete sufletul.

Ei bine, chiar acum este momentul în care să devii pur şi simplu limpede şi să alegi altceva. E momentul să îţi rescrii povestea vieţii tale. Să-ţi reconstruieşti viaţa. Să iei alte decizii. Să-ţi creezi altă realitate. Să-ţi creezi alte valori, alte adevăruri în care să crezi. Pentru că adevărurile în care crezi îţi crează viaţa şi viitorul.

Fii ceea ce vrei tu să fii!

Trebuie să ai seninătatea de accepta ceea ce nu poţi schimba, curajul de a schimba ceea ce poţi şi, mai ales, înţelepciunea de a face diferenţa între ele..

Nu vei putea niciodata alege ceea ce ti se potriveste daca nu vei cunoaste adevarul despre tine, pe care-l dobandesti numai cand ramai singur, departe de vocile atotstiutoare si sfaturile lor...

Vei ajunge intr-o zi sa te plimbi prin viata ca si cum te-ai plimba printr-un oras necunoscut.
Vei ajunge sa nu mai depinzi de ceea ce spun si fac ceilalti. Nimic nu te va mai rani, nu te va mai darama. Vei avea puterea de a decide ce-i mai bine pentru tine fara sa mai tii cont de alte voci si fara sa te mai simti vinovata, gresită.. Vei invata sa te asculti mai bine cu timpul. 

Singuratatea iti deschide drumul autonomiei, care-ti permite sa traiesti asa cum visezi. 

Trăieşte azi, trăieşte clipa, vei avea numai de câştigat ţi-o garantez! 

Știu că eşti deja sătulă de mesaje pozitive, de clișee și îndemnuri diverse, însă în viață fiecare ia ce i se potriveşte, fiecare e liber să trăiască așa cum îi place, cum crede; Eu doar încerc să te fac să crezi în tine, să te apreciezi și să lupți pentru o viată cât mai frumoasă
.