Tot ce contează e adevărul. Fără adevăr, practic nu faci decât să jonglezi cu ideile prostești ale unuia sau ale altuia. Cunoașterea (de sine) e cel mai bun antidot pentru orice.
De multe ori, nu înțelegem că viața înseamnă mult mai mult decât ideea de a câștiga. Oricum intervine uitarea în viața fiecăruia.
Știu cum se pot schimba lucrurile. Știu cum ceva ce nu ți-ai fi închipuit că te va deranja vreodată ajunge într-o bună zi să anuleze și ce-i bun.
Am văzut cum ajung oamenii să fie obsedați de lucruri și în special de ceea ce au pierdut. Obsedați de chestii nesemnificative. Ce înseamnă să te agăți de câteva fleacuri...
M-am săturat să mă tot înțep în spinii ce se ascund în spatele aparențelor îmbietoare. Mă simt oarecum deznădăjduită. Nu știu ce se întâmplă cu mine. Nimic nu-mi mai pare real, autentic. Totul îmi pare o mare înșelătorie, o prefăcătorie ordinară la care contribuim cu toții, închizând ochii. Haosul meu, prăpastia mea. Nici nu știu ce aș prefera..Nu-mi mai pasă , trece așa cum toate trec...Mâine e o nouă zi.
Lucrurile bune se termină întotdeauna prea repede...
Nimeni nu mai crede în nimic. Reperele mi-au devenit confuze, idealurile îmi dispar, se transformă unul câte unul în pulbere..și nu de stele.
Lumea asta e așa un dezastru, e o lume pe care eu n-o înțeleg dar trebuie să trăiesc în ea.
Lumea în care trăim e prea brutală și periculoasă pentru visători și idealiști ca mine.
Cum poți supraviețui fără o doză zdravănă de cinism, viclenie și duritate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu